Rețelele lui Dragnea
S-a înțeles Iohannis cu Dragnea? Cum de nu pot instituțiile care au rămas fidele interesului național să îl oprească? Cum reușește să scape, ca prin urechile acului, de fiecare dată când funia i se apropie de par?
Și-a amânat, încă o dată, procesul. Magistrații care îi rezistă sunt vânați de ministrul Justiției, CSM și Inspecția Judiciară. Curtea Constituțională îi mănâncă din palmă. Și-a eliminat adversarii din partid. Parlamentul este la cheremul lui, iar Guvernul a devenit un fel de Consiliu Județean Teleorman. Cum i se permite unui șmecher de Teleorman să învârtă pe degete atâtea instituții? Nu ar reuși dacă cineva, acolo sus, nu l-ar ajuta!
Cam acestea sunt întrebările care dau insomnii multor oameni de bună credință. Și e de înțeles. Pentru că este de neînțeles cum, în mai puțin de doi ani, România și-a pierdut busola geostrategică, statutul de pilon de stabilitate, de pro-americanism, de pro-europenism și a devenit moșia unui politician provincial. Unul care distruge statul, piesă cu piesă, după cum recunoaște fără jenă și care ne-ar vinde oricui îi garantează libertatea.
Ce ne scapă? Detaliile. Dăm prea multă importanță politicienilor și nu suntem suficient de atenți la păpușarii care îi mișcă sau la aliații care le condiționează mișcările. Atât de mult a fost comparat Dragnea cu Ceaușescu încât nu e de mirare că este văzut ca o entitate autonomă. Dar nu este.
Sigur că liderul PSD își urmărește și propriile interese, dar în spatele lui se află o întreagă armată. Iar finanțatorii și generalii ei au la rândul lor obiective de atins. Ca să înțelegem acțiunile lui Dragnea și să avem explicația viictoriilor sale trebuie să ne uităm, în primul rând, la echipele ”de suport”. Pe care nu el le conduce. Mai degrabă, echipele îl conduc pe el.
Indiferent cât teatru ar juca, este ușor de văzut că în spatele declarațiilor de tipul ”mă sacrific pentru voi, mă voi lupta cu statul paralel până la victoria finală” stă convingerea că are sprijinul unei întregi rețele și încrederea în forța ei. Ea îi dă aripi. Rețeaua îi pune pe tavă reușitele. Nu o presupusă înțelegere ocultă cu dușmanii săi declarați.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
A trecut aproape neobservată declarația din vară a lui Marian Vanghelie. Pentru cine se întreabă de ce ar trebui să ne intereseze o declarație a fostului primar al sectorului 5 al Bucureștiului, o singură precizare, deocmadată. Vanghelie a fost unul dintre principalii membri ai echipei care a fost la un pas să-l instaleze pe Geoană în fruntea României, în 2009. Vanghelie conduce acum una dintre echipele îl susțin pe Dragnea, pentru a-și rezolva intersele.
Iată ce spunea Vanghelie, pe 18 iulie: ”Ordonanța pentru grațiere nu s-a făcut pentru că Dragnea a tot crezut că o să poată să negocieze cu Coldea și o să scape. Grațiere trebuia să se dea de când a venit PSD la Guvernare. Nu a crezut că i se va întâmpla ceva.
Eu cred că i-a venit mintea la cap pentru că i s-a întâmplat ce i s-a întâmplat, că domnul Coldea și Dâncu nu l-au scăpat. Eu nu mă bat cu el, dar dacă ar fi, eu aș avea câteva lucruri pe care să le spun. Eu nu le spun, nu mă bat cu el și cu PSD. El a crezut că e mai isteț decât Victor Ponta, dar acum s-a trezit din somn și am încredere că va merge până la capăt și va da OUG pentru amnistie într-o lună și ceva. Eu nu am spus că el e un mare lider. S-a omorât toată clasa politică, de aia el conduce un partid.”
De ce este relevantă declarația de mai sus? Pentru că vine de la un vechi dușman al lui Dragnea. Din 2009 până foarte de curând, Vanghelie s-a aflat permanent în conflict cu actualul șef al PSD. În anul realegerii lui Traian Băsescu ca președinte, Dragnea a fost unul dintre cei folosiți pentru a bloca cucerirea Ministerului de Interne de către tabăra Geoană-Vanghelie-Voicu. S-a opus numirii lui Mincu Silvestru ca secretar de stat, dar și a unui șef la ”Doi ș’un sfert” pe placul lui Vanghelie. Drept urmare, a fost nevoit să demisioneze din funcția de ministru de Interne, după 12 zile. Dragnea era pe atunci în aceeași tabără cu Gabriel Oprea. Și acesta demisionase din fruntea Ministerului de Interne, înaintea lui Dragnea, tot din cauza lui Vanghelie, după 21 de zile.
La sfârșitul lui 2014, Vanghelie a fost cel care l-a turnat, la Realitatea TV, pe Dragnea că a spus că americanii sunt de vină pentru înfrângerea lui Ponta la prezidențiale. Atât de afectat a fost Dragnea, încât atrimis o scrisoare oficială de dezmințire Ambasadei SUA. ”Ca să-i asigur că nici eu, nici altcineva din PSD nu a purtat asemenea discuții și că îi asigurăm în continuare de tot sprijinul nostru pentru parteneriatul strategic.”
O lună mai târziu, războiul dintre Dragnea și Vanghelie a escaladat. Actualul lider al PSD a declarat la Antena 3, pe 18 ianuarie 2015, că ”Mircea Geoană și Marian Vanghelie sunt niște trădători care au lucrat pentru ca PSD să piardă alegerile. Au făcut campanie pentru Klaus Iohannis.” Dragnea a mai spus atunci că îl va da în judecată pe Marian Vanghelie, după ce acesta declarase că el a decis ca în străinătate să nu fie organizate secții suplimentare de vot.
Conflictul dintre Vanghelie și Dragnea nu este tranșat. Animozitatea ce persistă între cei doi reiese clar din afirmații precum ”eu nu mă bat cu el, dar dacă ar fi, eu aș avea câteva lucruri pe care să le spun,” sau ”eu nu am spus că el e un mare lider. S-a omorât toată clasa politică, de aia el conduce un partid.” Și cu toate acestea, rețeaua Vanghelie-Voicu-Mitică Iliescu i-a fost pusă integral la dispoziție lui Liviu Dragnea. În special, cea din justiție.
Nu este singura care îl ajută, dar este suficient să ne uităm la cele mai recente lovituri date de Liviu Dragnea justiției ca să vedem că ele poartă amprenta Liei Savonea, fost președinte al Curții de Apel București, care conduce grupul pro-PSD din Consiliul Superior al Magistraturii. Atât decizia dată împotriva companiilor înființate de Gabriela Firea, cel mai vocal adversar al lui Dragnea din PSD, cât și cea care a blocat activitatea completurilor de cinci de la Înalta Curte au fost date de magistrați aflați în relații foarte strânse cu Lia Savonea.
La prima vedere, fosta șefă a Curții de Apel pare doar un alt magistrat căzut în plasa șefului PSD, care lovește în șefa Înaltei Curți doar pentru a-i lua locul. În realitate, ea este o piesă grea într-o rețea care a avut multă vreme o influență extraordinară în justiție. O rețea care este un centru de putere în sine. Și care se află într-o relație de parteneriat cu Dragnea, probabil temporară, nu de subordonare.
Soțul Liei Savonea a fost coleg de cabinet de avocatură cu Cătălin Voicu, senatorul PSD condamnat la șapte ani de închisoare pentru corupție, dar și cu Cezar Bivolaru, avocatul lui Marian Vanghelie. Ca să înțelegem forța rețelei din care face parte trebuie să ne întorcem în timp. În 2009, când a existat o încercare fără precedent de blocare a rezultatului votului de la alegerile prezidențiale.
Pe 10 decembrie 2009, PSD a depus la Curtea de Apel București o cerere de suspendare a procesului verbal întocmit de Biroul Electoral Central privind rezultatul alegerilor prezidențiale. La vremea respectivă, Lia Savonea era vicepreședinte al Curții de Apel București, în timp ce președinte era Dan Lupașcu, un alt magistrat cu PSD în suflet.
Cătălin Voicu a recunoscut că a avut o contribuție importantă la acea acțiune în instanță, menită să invalideze alegerea lui Traian Băsescu. Pe 11 decembrie, Voicu a fost ”convocat” la DNA, unde i-au fost puse întrebări legate de traficul de influență pe care îl exercita în justiție.
Ulterior, avea să apară în presă stenograma unei discuții în care senatorul PSD se lăuda cu performanțele sale: ”Băga-mi-aș .... în Geoană și cu toți americanii lui, care ni i-a adus la Curtea Supremă, că mulți au dosare (…) Mulți! Dom'ne, i-am rezolvat pe toți, dom'ne, că unde n-a fost loc de rezolvat, am dat suspendare, n-a plecat cu pușcărie.”
Nici azi nu se poate spune cu precizie care ar fi fost rezultatul cererii făcute de PSD la instanța condusă de Lupașcu și Savonea, dacă Voicu nu ar fi fost luat pe stradă pe 11 decembrie și dus la DNA. Cert este că la fel de absurdă ar fi fost o decizie care să blocheze alegerea lui Traian Băsescu precum este azi cea prin care CAB a blocat completurile de cinci de la Înalta Curte, prin încălcarea deciziei Curții Constituționale.
Mircea Geoană era șeful rețelei Voicu – Vanghelie? Nici vorbă. Așa cum nici Dragnea nu este șeful rețelei Voicu – Vanghelie – Savonea. Este un angajator care a promis că va plăti regește pentru serviciile de care beneficiază. Și care este sprijinit mai ales în obiectivele comune. Cum ar fi salvarea din închisoare sau de dosare ale ”martirilor” rețelei. În același timp, spune foarte multe faptul că șeful PSD a apelat la comandoul de mercenari în robe al dușmanului său pentru a scăpa de condamnare.
Arată că voința acestor rețele infracționale de a înfrânge statul a atins apogeul. Că nimic nu este mai presus de această cauza comună. Nici orgolii, nici resentimente. Nu se mai dau în lături de la absolut nimic pentru a-și salva pielea și pentru a o pune în băț pe cea a adversarilor. Din 2009 încoace, Dragnea și Vanghelie s-au aflat permanent în tabere adverse. Dragnea a fost cu Oprea, Maior, Coldea, Vanghelie a vrut să-i încalece și a ajuns să fie vânat de aceștia. Azi, se regăsesc de aceeași parte a baricadei, uniți de un set de dușmani comuni.
Înfrățirea dintre Dragnea și Vanghelie este relevantă pentru că ne dezvăluie întregul peisaj. Unul înfricoșător: înfrățirea tuturor rețelelor care au fost puse la respect în ultimii 13 ani. Interne și externe. De acolo vine forța lui Dragnea, aparent inexplicabilă.
Cu mâna lui, lovesc statul de drept și justiția mii de alte mâini. De aceea, chiar dacă ar vrea, nu se mai poate opri. Nu mai are cum să renunțe la proiectul Ordonanței de Urgență pentru Amnistie și Grațiere, chiar dacă știe că îl va termina. Este obligat să preseze pentru ea. Dacă nu va reuși să o dea, va fi executat politic pentru trădare de cei care și-au pus toată nădejdea în el. Iar ei, spre deosebire de ”puciști”, nu vor da greș.
Alianța dintre Dragnea și Vanghelie, ca și altele similare, explică multe dintre victoriile șefului PSD. Dar nu oferă răspunsuri la toate întrebările. Cum ar fi: cine este vinovat de destructurarea mecanismelor de apărare pe care statul și le construise pentru a împiedica liderii politici iresponsabili să se transforme în bombe nucleare și pentru a împiedica rețelele subterane să recucerească România? Cine a dat drumul, din nou, monștrilor?
