Sesiune extraordinară pentru Codul Fiscal în 24-26 august

Data publicării:
PARLAMENT

Parlamentul a decis să convoace o sesiune extraordinară pentru a discuta despre Codul Fiscal, retrimis de președintele Klaus Iohannis spre reexaminare.

Senatorii și deputații se vor întoarce astfel din vacanță în zilele de 24-26 august pentru eventualele modificări pe care să le adopte la Codul Fiscal. Dacă nu vor fi aduse modificări, șeful statului nu mai are de ales decât să o adopte în această formă. Însă, Klaus Iohannis mai are o cale extraordinară de atac, o sesizare la Curtea Constituțională.

Victor Ponta a anunțat, după refuzul șefului statului de a adopta Codul, că unele măsuri ar putea fi făcute prin ordonanță de urgență sau prin asumarea răspunderii. 

Una din măsurile cele mai discutate din noul Cod Fiscal este reducerea TVA. Mugur Isărescu și Klaus Iohannis au criticat vehement această măsură. De altfel, economiștii spun că o reducere a taxei pe valoare adăugată ar conduce la un deficit bugetar dublu față de cel asumat inițial, dar și la dezechilibre economice.

Victor Ponta a arătat că acest Cod Fiscal este unul „foarte bun, nu e cod nici liberal, nici social-democart, e al României și ne ajută să creăm locuri de muncă pentru tineri, ne ajută să dezvoltăm economia românească, ne ajută să avem bani la fondul de pensii, ne ajută să avem bani pentru toate celelalte lucruri”.

Executivul a vrut să scadă contribuţiile sociale în proiectul noului Cod fiscal, dar a renunţat la această idee, a dezvăluit Eugen Teodorovici la Digi24. Are, însă, în vedere o asemenea măsură pentru un viitor nu chiar îndepărtat. 

Citiți și
Guvernatorul BNR, atac la Codul Fiscal
Pericolele din Codul fiscal
Ionuț Dumitru (Consiliul Fiscal): Imaginați-vă cum sună deficit bugetar de 5% când economia crește cu 4 și ceva la sută

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”