Senatorul Vergil Chițac, primul politician cu COVID-19, consideră că episodul îmbolnăvirii sale a fost în centrul unui fake news
Data actualizării: Data publicării:
Senatorul PNL Vergil Chițac, primul parlamentar infectat cu noul coronavirus, a vorbit la Digi24 despre episodul îmbolnăvirii sale din luna martie. Politicianul consideră că atunci a fost victima unui fake news. „Eu cred că a fost o campanie de presă întreținută în mod voit împotriva mea pentru a mă discredita politic”, a spus Chițac la Digi24.
Înainte de confirmarea infectării, Vergil Chițac îi certa pe Facebook pe cei care răspândeau știrea potrivit căreia ar fi avut COVID-19. Atunci, la început, a spus că este răcit. Ulterior a fost confirmat faptul că este infectat cu noul coronavirus. A fost internat și a refuzat să fie transportat cu izoleta. Acum, politicianul a explicat la Digi24 de ce a reacționat așa. „În urmă cu 5 ani am avut un episod asemănător, aproape identic, am crezut că este o răceală. Abia apoi mi s-a făcut testul pentru coronavirus și m-am internat”, spune senatorul.
„În perioada aceea s-a stârnit la adresa mea... deși în perioada aia au fost mai multe persoane publice bolnave de COVID. Întrebarea pe care mi-o pun, este de ce s-a pus reflectorul pe mine?”, se întreabă retoric senatorul și consideră că a fost o victima „unui fake news”.
„Tot fake news-ul suna cam așa: «Senatorul Chițac s-a deplasat la Bruxelles, la o ședință a Adunării parlamentare NATO, ocazie cu care s-a îmbolnăvit de la un parlamentar francez». De ce e pronunțat mereu numele NATO și de ce este Bruxelles?”, adaugă Chițac.
„Eu cred că a fost o campanie de presă întreținută în mod voit împotriva mea pentru a mă discredita politic. Artizanii acestei campanii de presă eu îi văd în interiorul PSD, și central, dar în primul rând din rândul PSD-ului local (filiala Constanța – n.red.)”, spune senatorul PNL.
Vergil Chițac a fost confirmat cu coronavirus la jumătatea lunii martie, fiind primul parlamentar depistat. Acesta a fost la o reuniune NATO la Bruxelles în perioada 17-19 februarie.