Confom legii, Consiliul Suprem de Apărare a țării este compus din 13 membri, dintre care șapte fac parte din Guvern. Cu alte cuvinte, sunt cei care ar trebui să susțină punctul de vedere al prim-ministrului Victor Ponta. Este vorba despre premier, care este și vicepreședinte al CSAT, de ministrul Apărării, ministrul Afacerilor Interne, ministrul Afacerilor Externe, ministrul Justiției, ministrul Finanțelor Publice și ministrul Economiei.
Guvernul s-a arătat, vineri dimineața, deranjat de convocarea de urgență a CSAT în vacanță. Executivul consideră decizia președintelui, „o forțare”.
La ședințele CSAT mai participă șefii Serviciilor Secrete, consilierul prezindențial pentru securitate națională, șeful statului Major General și secretarul CSAT. Președintele CSAT este șeful statului.
Problema este că Guvernul a intrat în vacanță pentru două săptămâni. Așa că este foarte posibil ca premierul, dar și mai mulți miniștri să nu poată fi prezenți la ședință. În acest caz, desemnează înlocuitori fără drept de vot. De altfel, înainte de a pleca în concediu, premierul Victor Ponta anunța că lasă la Palatul Victoria un înlocuitor.
Întrebat dacă se întoarce din concediu dacă se convoacă CSAT în timpul concediului, Victor Ponta spunea: „Să-l convoace domnul președinte. De joi, am înlocuitor la conducerea Guvernului, care are dreptul de a mă reprezenta în totalitate, dacă e ceva care apare într-o oră, două ore, domnul vicepremier Oprea are puteri depline”.
Președinția i-a răspuns premierului Victor Ponta prin comunicatul care anunța convocarea ședinței CSAT.
„În cazul în care prim-ministrul Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, nu poate răspunde convocării la ședința CSAT este invitat, fără drept de vot, conform legii, domnul viceprim-ministru Gabriel Oprea”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Invitat la emisiunea „Cultura Politică” de la Digi24, consilierul prezidențial pentru securitate națională Iulian Fota a explicat că titularii nu pot fi înlocuiți în orice condiții, ci doar cu aprobarea șefului statului.
„Regulamentul spune cu aprobarea președintelui CSAT, deci nu e obligatorie participarea înlocuitorilor legali la ședință. Toate aceste elemente în perioada urmatoare ore, Seceratriatul va avea o noapte lungă, vor fi analizate”, a spus Iulian Fota.
Este foarte importantă prezența a cel puțin două treimi dintre membrii CSAT pentru ca ședința să poată avea loc. De asemenea, hotărârile CSAT se iau prin consens. Cu alte cuvinte, dacă nu este de acord toată lumea cu o soluție, problema discutată se amână pentru o sedință ulterioară a Consiliului.
„Consiliul lucrează în prezența a cel puțin două treimi din membri și adoptă hotărâri prin consens”, spune legea CSAT.