„Într-un fel, tinerii au dreptate: cât timp Ion Iliescu se aşează la fiecare şedinţă lângă preşedintele PSD avem o problemă. Nu una personală, una de percepţie. Că noi, cei tineri din PSD, suntem la fel ca Ion Iliescu şi generaţia sa. Ion Iliescu are venerabila vârstă de 84 de ani. Victor Ponta are 42 de ani. Cred că e momentul ca Ion Iliescu să se retragă. Nu mai poate fi un simbol al PSD”, afirmă Sebastian Ghiţă.
„În patru ani de zile, la fiecare moment important, Ion Iliescu a venit și s-a așezat lângă președintele PSD. Ce credeți că înțeleg oamenii de 25 de ani din faptul că Ion Iliescu stă de fiecare dată și decide alături de noi?”, a spusSebastian Ghiță la emisiunea Jurnalul de Seară.
El a mai spus că au trecut „20 de ani” de când Ion Iliescu a câștigat alegerile prezidențiale. De altfel, Ion Iliescu este singurul candidat al social-democraților care a câștigat alegerile prezidențiale.
Pe de altă parte, Sebastian Ghiță spune că toţi cei cu probleme, cu arestări preventive şi situaţii grave trebuie suspendaţi din PSD, apreciind ca necesare un cod de integritate şi o comisie centrală cu putere de decizie.
„Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Bunea Stancu, Adrian Duicu, Mocanu, Tudor Pendiuc, Viorel Hrebenciuc, dar şi alţii sunt exemple vii ale percepţiei că PSD ar fi un partid corupt. Toţi trebuie să se suspende din PSD sau să fie suspendaţi. Sfidarea legii şi a DNA nu îi ajută nici pe ei şi nici partidul. Mircea Cosma şi Constantin Nicolescu, chiar dacă au 70 de ani, au înţeles şi s-au retras. Ar trebui şi ceilalţi să aştepte în afara partidului până când justiţia se pronunţă”, declară Sebastian Ghiţă, citat de Mediafax.