Scandal în Coaliție. Rareș Bogdan cere revocarea șefului ANRE, care a fost propus de PSD

Data actualizării: Data publicării:
rares bogdan ciolacu
Foto colaj: Inquam Photos

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a avertizat Guvernul că ordonanța de compensare a facturilor la energie ar putea duce la dispariția unor furnizori din piață. Informația apare într-un aviz transmis de ANRE la Guvern, potrivit G4Media, pe marginea documentului care a fost adoptat joi, însă nici până acum nu a fost publicat în Monitorul Oficial. Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat, la Digi24, că solicită revocarea conducerii instituției, care „subminează statul român și autoritatea Guvernului, a premierului și a nu mai puțin de 5 miniștri care au semnat această ordonanță”.

ANRE a atenționat Guvernul că ordonanța de urgență privind plafonarea și compensarea prețurilor din energie riscă să aducă României o procedură de infringement din cauza limitării prețului la producători, arată un document consultat de G4Media.

Mai mult, ANRE arată că ordonanța ar putea duce la ieșirea din piață a anumitor furnizori din cauza mecanismelor impuse și cere guvernului inființarea unor companii de trading și de furnizare pentru a compensa eventuala ieșire de pe piață a unora dintre acești participanți la piață.

Autoritatea de Reglementare în Energie a formulat aceste observații și recomandări într-un aviz la ordonanța de urgență aprobată joi de guvern.

Rareș Bogdan: „Domnii de la ANRE foarte probabil au interese și au fost certați"

Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a declarat, vineri, la Digi24, că „duminică sau luni” va solicita o ședință de Coaliție pentru a revoca în Parlament consiliul de conducere al ANRE.

„Domnii de la ANRE în momentul ăsta subminează statul român și autoritatea Guvernului, a premierului și a nu mai puțin de 5 miniștri care au semnat această ordonanță. Domnul Chiriță de la ANRE se joacă cu focul cu piața de energie din România și cu sufletele și inimile românilor, care privesc spre ANRE ca spre un reglementator, așa cum există în țările europene.

Domnul Chiriță, președintele ANRE, este cel care a semnat această ordonanță. Domnul Zoltan Nagy, vicepreședintele din partea UDMR, alături de domnul Ionescu de la OPCOM și de ceilalți membri ai consiliului din ANRE, au participat în ultimele 3 săptămâni la toate discuțiile din cadrul atât interministerialei, cât și interinstituționale, la discuțiile din coaliția de guvernământ și au participat direct la crearea acestei ordonanțe.

Domnul Chiriță, la ora 18:07, a dat avizul ANRE pe ordonanță și după care și-a pus semnătura pe această ordonanță. Este incredibil. Atitudinea ANRE din momentul acesta este una care subminează statul român, lovește în credibilitatea prim-ministrului și a coaliției de guvernare și necesită o reacție rapidă atât din partea PNL cât și a celor din PSD și UDMR cu o discuție extrem de clară care să ducă, pentru că tot a început sesiunea parlamentară, până la revocarea întregului consiliu.

Este fără precedent ca o instituție din România, care are un rol determinant pe piața economică într-un moment cum nu au mai fost în ultimii 30 de ani din punct de vedere al sensibilităților pe această piață. Cea mai mare îngrijorare pe care o are Comisia Europeană, Consiliul și Parlamentul European acum este exact pe chestiuni legate energie.

Domnii de la ANRE, care au interese, foarte probabil, și care au fost certați în momentul în care s-au întors de la Guvern aseară după ora 19:30, sfârșitul ședinței de Guvern. Probabil domnul Chiriță și domnul Zoltan, și ceilalți membri ai consiliului care conduc ANRE au fost certați de către șefii lor din companiile franțuzești, austriece, germane sau din cele italienești.

Duminica după-amiaza sau luni solicit, în calitate de prim-vicepreședinte al partidului de guvernământ, o întâlnire de urgență a Coaliție și punerea pe ordinea de zi săptămâna viitoare de către Parlament a revocării întregului consiliu de conducere a ANRE. Îi avertizez pe cei care spun că este imposibil, în Spania, cu o situație precedentă, colegii noștri spanioli au trecut la desființarea «ANRE» și reînființare.

Ceea ce ANRE acum este o situație care poate duce, nu doar la distorsionarea pieței, ci și la decredibilizarea Guvernului României și a celor două mari partide de guvernământ plus UDMR.

Când spun instituțiile statului, cu privire la ceea ce face ANRE cu protejarea jucătorilor mari din domeniu, nu mă refer la colegii mei care sunt reprezentanți politici sau din înalta administrație, ci la instituțiile statului care trebuie să vegheze la ceea ce înseamnă stat de drept, respectarea legii și la anularea oricărui act de corupție, chiar și incipient sau la nivel de intenție.

Am să solicit public retragerea colegului PNL din conducerea ANRE, domnul Man, sau am să propun în Biroul Permanent Național PNL retragerea lui imediată sau o poziționare publică în următoarea oră cu privire”, a afirmat Rareș Bogdan.

Mandatul președintelui ANRE, Dumitru Chiriță, urmează să expire în octombrie, după 5 ani în care a stat în această funcție.

Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă organizată în staţiunea Olimp, referitor la susţinerea lui Dumitru Chiriţă la şefia ANRE, că în partid nu s-a luat încă o decizie, prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu adăugând că „poate punem un specialist mai bun”.

Guvernul reduce cu 15% plafonul până la care prețul energiei va fi compensat

Ordonanța privind plafonarea și compensarea prețurilor din energie a fost adoptată joi de Guvern, măsurile fiind prelungite până pe 31 august 2023. Potrivit variantei finale a OUG, plafonul până la care guvernul acordă compensări pentru energia electrică scade de la 300 kWh/lună, la 255 kWh.

De asemenea, statul va compensa doar 85% din consumul companiilor mici și mijlocii la un preț de 1 leu/kWh, iar producătorii, traderii și furnizorii vor plăti o taxă de solidaritate începând cu 1 septembrie. Pentru consumatorii casnici, prețurile plafonate rămân aceleași ca în ordonanța adoptată în luna martie a acestui an.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri