Românii din afara graniţelor cer sprijin statului pentru păstrarea identităţii

Data publicării:
Universitatea-de-Vara-Izvoru-Muresului-2013

 

Părintele Boian Alexandrovici, reprezentantul românilor din Valea Timocului, a declarat că, începând din 1883, când "au fost legaţi" de Serbia, celor 350.000 de români care trăiesc în 154 de sate româneşti şi 48 de localităţi mixte, li s-a interzis să înveţe limba română la şcoală şi să se roage în limba maternă. Potrivit acestuia, "fără ajutorul, fără sprijinul Ţării Mame, România", românii din Timocul sârbesc vor dispărea "în scurt timp".

"Nici astăzi nu avem voie să învăţăm limba română şi să ne rugăm lui Dumnezeu în limba română. Statul sârb ne-a împărţit în români şi vlahi, pentru că vor să rupă legătura cu Ţara Mamă. Important e să ne ajutaţi să construim biserici, să dăm un salariu unui preot care să ne ajute să ne păstrăm identitatea, cultura şi limba noastră românească. Să ne ajutaţi acum, când se mai poate face ceva", a spus părintele Boian.

În Ucraina se închid şcolile cu predare în limba română

La rândul său, Vasile Tărâţeanu, reprezentantul românilor din Ucraina, a afirmat că situaţia comunităţi româneşti din "nordul Bucovinei se complică de la o zi la alta", devenind din ce în ce mai grea. Potrivit acestuia, legile adoptate de Parlamentul Ucrainei, care ar acorda, aparent, drepturi comunităţii româneşti, închid şcolile cu predare în limba română.

"S-a frânt coloana vertebrală a românilor de acolo. În presă se duce o campanie puternică împotriva românilor care vor să-şi păstreze limba maternă. În 20 de ani de regim nou ucrainean democratic am pierdut 20 de şcoli. La începutul perioadei sovietice erau 120 de şcoli, la sfârşit erau 90 şi acum mai sunt 70", a declarat Tărâţeanu.

De asemenea, Anatol Popescu, preşedintele Asociaţiei "Basarabia" a Românilor din regiunea Odessa, a solicitat autorităţilor române să redeschidă dialogul cu românii din sudul Basarabiei. "Este nevoie de un centru cultural la Ismail, care să ajute la prezervarea identităţii românilor de acolo", a declarat el.

Ivo Gheorghiev, reprezentantul românilor din Bulgaria, a atras atenţia asupra procesului de asimilare, care poate fi stopat prin trei pârghii: şcoala, mass-media şi Biserica.

"Ne întoarcem cu rugămintea către statul român, îl rugăm să intervină la nivel politic, de stat, până când vor pricepe că noi am avut mai multe drepturi după jugul turcesc decât avem acum, am avut şcoală, biserică, chiar şi propriul ziar. Dacă vom ajunge la ceea ce am avut după jugul turcesc, dacă vom avea pe jumătate drepturile pe care le au maghiarii aici, în România, noi vom fi mulţumiţi", a precizat Gheorghiev.

Şi românii din Har-Cov se simt discriminaţi

Câteva dintre problemele identitare ale românilor din Harghita şi Covasna au fost aduse în atenţia celor prezenţi de profesorul Ion Lăcătuşu, de la Centrul European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu Gheorghe.

El a afirmat că există "o gravă inechitate" privind finanţarea proiectelor culturale ale românilor din Harghita şi Covasna, că populaţia majoritară din zonă manifestă "intoleranţă" faţă de aceştia, a vorbit despre retrocedările ilegale de terenuri - suprafeţele de mii de hectare, care au fost plătite de statul român, fiind restituite ilegal unor "urmaşi dubioşi", afirmând, totodată, că este nevoie de unele întâlniri la nivelul liderilor românilor şi maghiarilor din cele două judeţe.

"Prea prezentă este Budapesta aici, prea se plimbă Viktor Orban ca Vodă prin lobodă pe aici şi se discută despre viitorul acestei regiuni", a spus Lăcătuşu.

Traian Băsescu a îndemnat la solidaritate

Preşedintele Traian Băsescu i-a îndemnat pe românii din afara graniţelor să fie solidari, iar asociaţiile comunităţilor de români "să nu se mai certe între ele".

"Noi ne asumăm să facem mai mult, iar dumneavoastră vă cerem un lucru simplu, solidaritatea asociaţiilor, nu contopirea, daţi dovadă că sunt funcţionale şi că îi reprezintă pe români", a spus Traian Băsescu.

De asemenea, şeful statului s-a referit şi la recentele declaraţii ale liderului partidului extremist Jobbik, Vona Gabor, referitoare la drepturile maghiarilor din Transilvania.

„Ungaria a devenit, în momentul de față, un focar de instabilitate în regiune, din punctul de vedere al tratamentului minorităților. România își va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei”, a spus Traian Băsescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...