Robert Cazanciuc, despre negocierile cu şeful UNPR
Data publicării:
La începutul acestei luni, în mediile politice au apărut mai multe informaţii, potrivit cărora Robert Cazanciuc urma să fie schimbat din funcţie la cererea mai multor lideri social-democraţi, enervaţi că procurorii le fac dosare şi ministrul blochează modificările la Codul Penal şi de Procedură Penală.
Singura schimbare a fost trecerea ministerului Justiţiei sub coordonarea vicepremierului Gabriel Oprea.
„Am avut discuţii cu domnul vicepremier Oprea, dar ele sunt încă într-o fază incipientă”, a declarat Robert Cazanciuc.