Video&Foto REPORTAJ Ziua în care PSD s-a dus în Parlament să moară
Culoarele aproape nesfârșite ale Palatului Parlamentului, unde albul pereților de marmură contrastează cu roșul covoarelor, par a fi desprinse din grafica unui imens joc pe calculator. Impresia pe care o lasă o astfel de priveliște asupra unui necunoscut este a unei gigantice hărți Counter-Strike pe care nu s-a gândit încă nimeni să o mapeze.
Încă de la ora 9 dimineața, parlamentarii Puterii și Opoziției se află pe poziții, structurați, corespunzător, pe nivelurile impuse de ciudata arhitectură a clădirii. Astfel, la „nivelul 1M”, deputații și senatorii aflați sub steagul PSD sunt deja adunați în ședință, grupați în jurul premierului Dăncilă. Ceva mai sus, la „nivelul 2” avem tabăra celor de la PNL, reuniți în jurul liderului Ludovic Orban. Și unii și alții socotesc de zor: trece sau nu trece moțiunea?
Pesediștii încă mai cred, la acea oră, că moțiunea va strânge cel mult 227 de voturi, din cele 233 necesare. Liberalii spun că „există o rezervă de cel puțin 7 voturi”, ceea ce ar fi garantat succesul moțiunii cu „puțin peste 240 de voturi”.
La ora 9:14, Viorica Dăncilă este încă însuflețită de un optimism ferm: declară că nu are emoții, deoarece „are încredere în colegi”. În același timp, premierul lansează un avertisment:
„Nimeni nu îi va ierta dacă azi vor trăda partidul care i-a făcut, i-a adus în Parlament”, spune liderul PSD.
Declarațiile vin după o noapte grea de negocieri dure. În unele momente, balanța se înclină în favoarea PSD, pentru ca apoi să fie în favoarea PNL.
Inițial, „pe surse”, PSD reușise să convingă 10 din cei 237 de semnatari ai moțiunii să nu o mai susțină, la vot. Deputatul independent Oana Bîzgan era „în deplasare”, la un forum economic, iar Sorin Bota și Emanoil Savin „ar putea să nu voteze”. În cele din urmă, vine o confirmare: Savin e plecat. Vânează pe undeva, prin pădurile patriei.
De asemenea, Opoziția ar fi convins și ea nouă parlamentari - trei de la PSD și șase de la minorități să voteze moțiunea.
În atari condiții, moțiunea Opoziției încă mai arăta, dis de dimineață, ca un paradox cuantic: guvernul pică și rămâne în același timp, în funcție de cum evoluează discuțiile politice.
„Vestea rea este că PSD nu are majoritate și vestea bună e că nici Opoziția nu are”, declară președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu (PSD).
Se propune ca membrii PSD să vină cu pancarte în timpul dezbaterii. Propunerea o activează brusc pe Lia Olguța Vasilescu: „Terminați cu prostia asta, nu suntem USR!”.
De la ora 9:30, încurajările Viorică Dăncilă sunt întâmpinate de aplauze din ce în ce mai timide
Învățăturile nașului Petre Daea către finul său, Găină
Incredibilul ministru al Agriculturii, Petre Daea, dă de înțeles că fostul deputat PSD, Mihăiță Găină, semnatar al moțiunii, s-ar putea răzgândi.
„E băiat bun, Găină, El nu trebuie să murdărească mâna nașului. Eu sunt nașul. Lui Găină nu trebuie să îi explic, el trebuie să înțeleagă!”, spune Daea.
Or, toată lumea știe că Petre Daea a fost și rămâne un om al faptelor, genul care când se deplasează „pe teren”, traversează pe jos satele, mereu în pas vioi. Uneori, provoacă reporterii la alergare. Îi lasă în urmă, în timp ce el însuși lasă impresia că e capabil să gonească la infinit peste câmpii, ca o creatură ieșită din minți.
Un nivel mai sus, liberalii ies ceva mai joviali din ședința de grup. Ludovic Orban are un discurs în care declară că „moțiunea va trece 100%”. O spune cu o retorică extrem de apropiată manierei în care președintele Klaus Iohannis își silabisește frazele-cheie.
Se termină și ședințele de la grupurile UDMR (care dezmint, cu acest prilej, zvonurile că nu vor participa la votul moțiunii) și USR. Se schimbă lifturi, se toces pantofi pe treptele de marmură.
Este ora 10 dimineața, iar parlamentarii Puterii și Opoziției se vântură ca niște năluci prin labirintul de culoare, săli și copuri de clădire. Taberele se reunesc la infamul „nivel P1”, Culoarul Suprem unde se iau deciziile și locul unde e programată ședința în plen.
Fantoma lui Liviu Dragnea încă mai bântuie culoarele Parlamentului
„Sincer, la chestii de genul ăsta, nu ești sigur dacă trece moțiunea sau nu până în ultima clipă”, spune deputatul PSD, Valeriu Steriu. „Nu știi cum se schimbă omul. Dragnea punea, de pildă, presiune psihică pe ei până în ultima secundă”, își amintește deputatul vremurile de aur, din perioada în care PSD dădea jos guvernul PSD al lui Grindeanu. „Stăteau unii la un metru de urnă, să vadă cum se votează”.
Câțiva metri mai încolo, președintele PMP, Eugen Tomac, se declară convins că „moțiunea va trece”. Ce-i drept, „la doar câteva voturi, dar va trece”, spune senatorul Tomac.
Între timp, la PSD, are loc „întoarcerea fiului rătăcitor”, în persoana deputatului Horia Nasra. Acesta se bucură că „s-a întors acasă”, după ce inițial anunțase, împreună cu colegul său Cornel Itu, că se vor afilia la Pro România și că vor vota moțiunea, pentru că PSD e condus de un „triumvirat al falimentului”.
Lungul drum al senatorului cu ambulanța, până la sala de plen, pentru a vota moțiunea
În jurul prânzului, la Parlament, ajunge Ambulanța. Mașina vine direct de la aeroportul Otopeni și îl transportă pe senatorul PMP, Vasile Cristian Lungu, sosit de la Cluj, cu avionul.
„E un abces perirenal, cauzat de o înțepătură în coloană. Este foarte dureros. Am decalat cu o zi operația”, declară, din scaunul cu rotile senatorul.
„După moțiune ma întorc la Cluj pentru operație. Domnul doctor de la Cluj m-a obligat să dau două declarații, în care îmi aducea la cunoștință toate riscurile”. Apoi, ușile liftului s-au închis, iar parlamentarul a urcat demn până la sala de ședințe pentru a vota.
Crucea lui Dăncilă, bilele lui „Mitralieră” și împinsul lui Ponta
Dezbaterile sunt ca în zilele bune: declarații mai mult sau mai puțin spumoase, fără perdea, la limita decenței. Sau dincolo de ea.
De la tribună, Viorica Dăncilă este de neoprit: atacă, simultan, cuplul Călin Popescu Tăriceanu-Victor Ponta.
„Cu toată experiența domnului Tăriceanu, a căzut în mod rușinos în capcana domnului Ponta și și-a asigurat un apus al carierei politice lamentabil. Asta este ceea ce se întâmplă celor care se aliază cu Ponta”, spune Dăncilă.
Urmează apoi un discurs al senatorului Titus Corlățean, cu un mesaj „anti-sistem”, pe model Pleșoianu: el îi numește pe liderii Opoziției „securiști” (huiduieli din sală), „oameni ai binomului” (huiduieli prelungite) și „voci neomarxiste” (huiduieli generale).
Replica lui Călin Popescu Tăriceanu: „Viorica”, strigă el, „dacă ești ținută cu forța la Palatul Victoria, clipește de două ori și te salvăm noi”. Râsete din sală, dar Viorica se ține ferm pe poziție, nu clipește.
Victor Ponta intră și el în scenă și povestește cum premierul Dăncilă „a sunat 100 de parlamentari să le propună să fie miniștri”. Este momentul în care Viorica Dăncilă își scoate ochelarii și își face o cruce sănătoasă.
Alexandru Băișanu (fost ALDE, acum afiliat la PSD) provoacă rumoare cu declarația: „Am venit la acest microfon să vă spun că vă iubesc deopotrivă. Ce facem noi aici? Facem politică. Știți ce zice românul de politică? Că e cea mai mare curvă!”. Auditoriul e lovit pe neașteptate de croșeul oratoric venit din partea lui Băișanu. Se aud râsete, se observă reacții indignate. Se continuă cu ordinea de zi.
Apoi, lucrurile o iau ușor pe arătură: Victor Ponta are un moment tensionat cu deputatul PSD, Costel Lupașcu, în timpul unui drept la replică cerut de Dăncilă. Ponta îl îmbrâncește pe deputatul PSD care se apropiase prea mult de zona parlamentarilor Pro România.
„Așa arată disperarea! Așa se comportă oamenii care pierd”, se aude strigătul Vioricăi Dăncilă, de la tribuna Parlamentului, în momentul busculadei. „Ați pierdut, domnule Ponta!”, spune premierul.
Declarațiile politice se încheie, prilej pentru ca deputatul Cătălin Rădulescu să intre în scenă, cu „bilele” pentru urnele de vot. Se fac glume, cea mai des întâlnită fiind cea în care „bilele” sunt asemuite gloanțelor unei mitraliere. „A venit Mitalieră, cu bilele”, se șușotește pe culoare. Lui Cătălin Rădulescu îi plac mitralierele, asta o știe toată lumea.
Votul: trădarea lui Găină și bilele pierdute ale lui Bota
Se trece la vot. Primii care sunt lăsați să voteze sunt deputatul liberal Corneliu Olar și senatorul Lungu, de la PMP. Liberalul a absentat multă vreme din Parlament, din cauza unei afecțiuni grave, iar Lungu e cel sosit cu ambulanța de la Cluj. Cei doi sunt întâmpinați cu urale și ovații, ca niște luptători răniți care au ales să se întoarcă pe câmpul de luptă.
Finul lui Daea, deputatul PSD, Mihăiță Găină votează moțiunea și pare să „murdărească” mâna nașului. Alți doi deputați PSD, Gabriel Petrea și Marius Bota sunt văzuți la urnele de vot. Bota votează într-un fel original: pleacă, pur și simplu, cu bilele.
La finalul votului, 244 dintre parlamentari și-au exprimat opțiunea. Nimeni nu se bucură, momentan. Urna e luată pe sus și dusă în sala Biroului Permanent al Camerei, unde se face numărătoarea. „Tensiune mare”, e auzit, pe culoare, ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu
În cele din urmă, e anunțat rezultatul votului. Spoiler: Guvernul e demis. Game over.
Liberalii încep să fie din ce în ce mai greu de găsit la telefoane, iar pesediștii care se opun lui Dăncilă merg să petreacă într-un loc retras, la șpriț. Începe o nouă eră.
- Etichete:
- psd
- moţiunea de cenzură
- viorica dancila
- psd guvern
- motiune cenzura guvern dancila
- motiune de cenzura 2019
- guvern dăncilă demis
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News