Eurodeputata Renate Weber, proaspăt înscrisă în partidul lui Călin Popescu Tăriceanu, a explicat la RFI de ce a votat, miercuri, împotriva declanșării articolului 7 în cazul Ungariei, căreia i se impută îndepărtarea de la normele democratice și ale statului de drept.
„Nu am votat în favoarea Ungariei. Am votat împotriva raportului care cerea aplicarea articolului 7. Sub nicio formă eu nu susțin guvernul domnului Orban. Chiar sunt de acord cu lucrurile constatate în raport, lucrurile foarte serioase, grave, pe care le-a făcut guvernul Orban de-a lungul timpului”, a spus Renate Weber.
„Pe de altă parte, dezbaterea privind Ungaria este în Parlamentul European de vreo 7 ani. În toți acești ani, Manfred Weber, personal și grupul popularilor europeni l-au ținut pe Orban și pe guvernul lui în brațe atât de mult încât cred că el a ajuns să creadă că poate să facă orice în țara lui. Domnul Manfred Weber dorește să ajungă președintele Comisiei Europene și a obținut suținerea din partea Angelei Merkel la schimb cu lăsarea din brațe a Ungariei. Noi, de fapt, am ajuns la votul de ieri strict pentru faptul că un personaj din fruntea grupului popularilor europeni vrea să își facă propriile jocuri. În condițiile acestea, eu, personal, nu sunt dispusă să fac jocurile murdare ale lui Manfred Weber. A mai făcut ceva. A dat la schimb Ungaria pe România. Manfred Weber, în jocul lui murdar de a-l trăda pe Orban, pe care l-a ținut în brațe până acum, vine acum cu solicitări și tot felul de susțineri în legătură cu România. Vrea dezbatere”, a adăugat eurodeputata.
După Ungaria, și România intră în atenția Parlamentului European. Liderii grupurilor politice au decis ca în octombrie să fie adoptată o rezoluție în privința țării noastre. Dacă la dezbaterea rezoluției va fi invitată să participe premierul Viorica Dăncilă, în momentul votului, la Parlamentul European are programată o intervenție președintele Klaus Iohannis.