Remus Borza: Ștefan Mandachi a trezit cetățeanul din noi, care își cere dreptul la civilizație, respect și confort

Data publicării:
remus borza

Ștefan Mandachi, printr-un demers cât se poate de original și simpatic, a trezit cetățeanul din noi, care își cere dreptul la civilizație, respect și confort, a reaprins spiritul civic pe care în ultimii 30 de ani l-am conservat într-o stare latentă și de pasivitate, scrie deputatul independent Remus Borza, pe blogul său, într-un articol intitulat „România – țara celor 10.000 km de drumuri de pământ”.

„Lipsa infrastructurii de transport  reprezintă o problemă uriașă a României. În ultimii trei ani, nu am fost în măsură să dăm în circulație nici măcar 1 km de autostradă. Infrastructura de transport, fie ea rutieră, feroviară, fluvială, maritimă sau aeriană, reprezintă cel mai elocvent barometru privind dezvoltarea economică a unei națiuni. Iar noi suntem codașii Europei  la acest capitol.

România, țara care asigură președinția Consiliului UE, o națiune în sec XXI, are 10.000 km drumuri de pământ, ca pe vremea lui Ștefan cel Mare. Are și 750 km de autostrada construiți prost si scump. În 1993 România și China aveau câte 200 km de autostradă. Azi, noi avem mai puțin de 800 km, iar China peste 91.000 km, surclasând SUA care are 87.000 km. Doar că americanii construiesc autostrăzi de 100 de ani, în timp ce chinezii  s-au apucat odata cu noi, în anii 90”, arată deputatul Remus Borza.

El spune că investițiile în infrastructura de transport reprezintă, nu în ultimul rând, investiții în viață, reamintind că România este campioană europeană la mortalitate provocată de accidentele rutiere. Statisticile din anii ’90 încoace arată că în jur de 1800 de persoane mor anual în accidente de circulație, cauza principala fiind drumurile proaste.

„Degeaba venim în fața poporului cu declarații triumfaliste în ceea ce privește evoluția PIB-ului, dacă creșterea economică nu se regăsește și în proiecte de infrastructură. După ce că am construit puțin, am construit și prost, și scump. Săptămâna aceasta, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a asistat la semnarea contractului de construcție a Lotului 2 din Autostrada A0 (Centura Bucureștiului). Pentru 16 km, vom plăti constructorului turc Alsim Alarko 163 milioane euro, adică mai mult de 10 milioane euro/km. Valoarea celor 52 de km din Centura Bucureștiului este de 530 milioane euro, cu mult peste media europeană și cu mult peste normativele de cost elaborate în 2010 de Ministerul Transporturilor, condus la acea dată de Anca Boagiu. Astfel, pentru 1 km de autostradă construit la șes, cum este și cazul A0, norma prevede o valoare maximă de 3,8 milioane euro, 4,8 milioane euro pentru 1 km construit la deal și 5,9 milioane euro pentru 1 km de autostrada construit la munte. Autostrada Bucureștiului nu presupune lucrări de o complexitate sporită, precum consolidări de teren, tuneluri ori viaducte. Vecinii noștri bulgari au construit Autostrada Stara Zagora – Karnobat cu 2,2 milioane euro/km, iar alți vecini, ungurii, au construit Autostrada Szeged-Mako cu 6 milioane euro/km. Noi, românii, suntem buni plătitori”, scrie deputatul, care trage concluzia cu o „vorbă din popor: prost e ăla care dă, nu ăla care cere”.

„Pe tronsonul de Autostradă Gilău-Câmpia Turzii-Turda am plătit 23 milioane euro/km!!!Cu toate că plătim de zece ori prețul unui km față de media europeană, trăim un paradox: nu avem autostrăzi. Explicația constă în incompetența guvernanților, birocrația sistemului, proasta legislație în materie de achiziții și licitații și corupția funcționarilor. Asta e, de fapt, eterna și fascinanta Românie, o țară medievală cu năravuri fanariote într-o Europă a secolului XXI”, punctează Remus Borza.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri