Redresarea urgentă a economiei europene în beneficiul cetățenilor și întreprinderilor, prioritate a Grupului PPE

Data actualizării: Data publicării:
New Project Articol susținut de PPE

Dan Motreanu, membru al Partidului Popular European, salută rezultatul negocierilor șefilor de stat și de guvern în cadrul Consiliului European din 17-21 iulie. Noua Generație UE reprezintă răspunsul financiar robust al Uniunii la criza socio-economică provocată de pandemia COVID-19. Acest instrument european de redresare în valoare de 750 miliarde de euro dispune de €390 de miliarde sub formă de subvenții și de €360 miliarde sub forma împrumuturilor. Prin intermediul său, României i se vor aloca €33,5 miliarde, din care €16,8 miliarde fonduri nerambursabile și €16,7 miliarde sub formă de împrumuturi rambursabile.

Important de reținut este faptul că, pentru perioada 2021-2027, Uniunea Europeană alocă României aproximativ €80 miliarde, dintre care €33,5 miliarde prin Instrumentul de redresare Noua Generație UE și €46,3 miliarde prin bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, așa-numitul Cadru Financiar Multianual. Din totalul celor €80 de miliarde alocate României, €63,2 miliarde reprezintă fonduri nerambursabile iar €16,7 miliarde reprezintă împrumuturi cu dobânzi avantajoase.

Cele €750 de miliarde ale Instrumentului de redresare Noua Generație UE sunt fonduri noi care vor fi obținute de Comisia Europeana de pe piețele financiare în perioada 2021-2024 și redistribuite prin următoarele instrumente europene:

1. Facilitatea pentru redresare și reziliență, în valoare de €672,5 miliarde (€312,5 miliarde subvenții și €360 miliarde împrumuturi), din care României îi revin €30,44 miliarde: €13,77 miliarde sub formă de subvenții și €16,7 miliarde sub formă de împrumuturi. Acest instrument va finanța exclusiv investiții și reforme, iar granturile și împrumuturile vor fi acordate după aprobarea de către Comisia Europeană a planurilor naționale de redresare și reziliență. Planurile trebuie alcătuite de către autoritățile statelor membre în conformitate cu recomandările Comisiei Europene evidențiate în Semestrul European, inclusiv în ceea ce privește tranziția verde și digitală, parte a Pactului Ecologic European (Green Deal).

2. REACT-EU, în valoare de €47.5 miliarde, reprezentând fonduri suplimentare alocate politicii de coeziune. În cadrul acestui instrument, României îi sunt alocate €1,415 miliarde finanțare suplimentară pentru politica de coeziune în perioada 2020-2022. Finanțarea va fi acordată prin granturi flexibile sub formă de subvenții pentru ocuparea forței de muncă, scheme de șomaj parțial, măsuri privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, măsuri economice pentru cele mai afectate regiuni sau sectoare, produse și servicii pentru sănătate, sprijin pentru persoanele cele mai defavorizate și capital de lucru pentru IMM-uri. Nu se va impune cofinanțarea națională.

3. Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, fonduri suplimentare în valoare de €7,5 miliarde, din care României îi vor reveni €645 milioane sub formă de granturi, cu scopul de a sprijini zonele rurale să efectueze schimbările structurale necesare alinierii cu Pactul ecologic european. Acest instrument va finanța: sisteme de irigații, agricultura ecologică, angajamente de mediu și climă, zone cu constrângeri naturale, biodiversitate, instalarea tinerilor fermieri, instrumente de gestionarea riscului, cerințele minime privind utilizarea îngrășămintelor și a produselor de protecție a plantelor, bunăstarea animalelor, împăduriri etc.

4. Fondul pentru o tranziție justă, fonduri suplimentare în valoare de €10 miliarde, din care României îi va fi alocat €1 miliard sub formă de granturi cu scopul de a oferi sprijin teritoriilor care se confruntă cu provocări socio-economice majore în procesul de tranziție către o economie neutră din punct de vedere climatic până în 2050 (precum Valea Jiului, Oltenia). Acest fond este destinat, în special, investițiilor productive în IMM-uri, investițiilor pentru crearea de noi întreprinderi, dezvoltării tehnologiilor și infrastructurii necesare energiei curate, recalificării lucrătorilor, mobilității locale sustenabile, inclusiv decarbonizarea transportului local etc.

5. Programul InvestEU, fonduri suplimentare in valoare de €5,6 miliarde. Acest fond va reprezenta o versiune îmbunătățită a Planului Juncker de investiții pentru Europa, prin care se urmărește atragerea mai multor actori financiari, printre care bănci regionale și naționale. Programul mobilizează investițiile publice și private pentru a realiza obiectivele UE de sustenabilitate, competitivitate și o creștere favorabilă incluziunii sociale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri