Partidul Rassemblement National (RN, extremă dreapta) a intrat în grupul dreptei radicale al premierului ungar Viktor Orban, „Patrioţi pentru Europa”, pentru a forma a treia forţă în Parlamentul European (PE), în faţa familiilor politice ale lui Giorgia Meloni şi Emmanuel Macron.
Liderul partidului francez de Externă dreapta, Jordan Bardella, urmează să prezideze grupul „Patrioţi pentru Europa”, care s-a constituit în mod oficial luni, la Bruxelels.
Această alianţă intervine la o zi după alegerile legislative anticipate din Franţa, în care RN a avansat mai puţin decât se aştepta şi a eşuat să obţină o majoritate.
Din noul grup urmează să facă patru 84 de eurodeputaţi din 12 ţări, în care RN reprezintă cel mai puternic contingent, cu 30 de aleşi, faţă de zece din Fidesz-ul lui Viktor Orban, potrivit News.ro, care preia AFP.
Obiecticul lor este să reprezinte „mişcarea suveranistă care să influenţeze în mod real deciziile Parlamentului” European, a declarat eurodeputatul RN Jean-Paul Garraud.
„Suntem hotărât împotriva aspectului ultrafederalist al UE, faptului că ea vrea cu orice preţ să domine statele”, a subliniat el.
Proiectul lui Orban
Viktor Orban îşi dezvăluia la 30 iunie intenţia de a forma acest grup europarlamentar, împrerună cu Partidul austriac la Libertăţii (FPO, extremă dreapta) şi mişcarea ANO 2011 a fostului premier ceh Andrej Babis.
Liderul naţionalist ungar se ambiţionează să facă să se audă o voce diferită - împotriva susţinerii militare a Ucrainei, împotriva „imigraţiei ilegale” şi în favoarea „familiei tradiţionale”.
Partidul olandez al lobertăţii (PVV) al lui Geert Wilders, mişcarea portugheză Chega, partidul spaniol Vox, Partidul Popular danez şi partidul separatist flamand Vlaams Belang au intrat în acest grup, dar şi două partide mici, unul grec, celălalt leton.
Liga italianului Matteo Salvini - opt aleşi - şi-a pecetluit tot luni participarea la noua alianţă, în opinia sa „decisivă în vederea schimbării viitorului Europei”.
„Cadou pentru Putin”
„Lucrăm împeună pentru a ne asigura că nu mai avem imigraţie ilegală şi pentru a avea pace la poarta noastră”, a subliniat eurodeputatul FPO Harald Vilimsky, părând să se refere la vizita lui Viktor Orban la Moscova în vederea discutării „păcii” în Ucraina.
Această iniţiativă a provocat un val de indignare la Bruxelles, în contextul în care Budapesta deţine începând de la 1 iulie preşedinţia semestrială a UE.
Orban „se înscrie într-o mişcare a păcii. Tot ceea ce poate contribui la pace este un lucru bun”, a apreciat Garraud.
„Alianţa forţelor pro-Putin şi extremei drepte este un cadou pentru Moscova şi vizează să destabilizeze democraţia europeană. Poate că ar trebui să-i numin «Patrioţii ruşi»”, a denunţat şefa eurodeputaţilor Verzi, Terry Reintke.
Între cei şase vicepreşedinţi ai lui Jordan Bardella se află un profil foarte controversat - generalul italian Roberto Vannacci, suspendat în februarie, în urma publicării unei cărţi în care scria că homosexualii nu sunt „normali”.
Noul grup se impune ca cea de a treia forţă în PE, după Partidul Popular European (PPE, dreapta) şi S&D (social-democraţi).
El depăşeşte Renew (liberali, 76 de mandate), din care fac parte macroniştii, şi grupul Conservatori şi Reformişti Europeni (ECR, dreapta radicală) asociat premierului italian Giorgia Meloni, care are poziţii mai atlantiste şi susţine fervent ajutarea militară a Ucrainei.
„Vectori de influenţă”
Mai multe formaţiuni care au intrat în grupul „Patrioţii” făceau parte din grupul Identitate şi Democraţie (ID), inclusiv eurodeputaţii RN.
„Am preferat să refacem toare cărţile printr-un nou grup, pentru a permite venirea ator naţionalităţi”, a declarat Garraud.
În schimb, formaţiunea germană Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) rămâne izolată, după ce a fost exclusă din ID din cauza unor scandaluri.
Amploarea acestui nou grup urmează să le permită membrilor săi să aibă un timp de cuvânt şi mijloace financiare sporite şi să obţină eventual posturi-cheie de vicepreşedinţi ai PE, preşedinţii de Comisii, raportori.
„Sunt tot atâţia vectori de influenţă instituţională. Până acum, un coridor sanitar împiedica extrema dreaptă să obţină posturi de responsabilitate. În ce măsură va putea fi păstrat acest cordon?”, se întreabă politologul Thierry Chopin, de la Institutul Jacques Delors.
„Odată cu evoluţia electorală, mi se pare dificil să ni se opună din nou această poziţie antidemocratică”, apreciază Jean-Paul Garraud.
Marja de manevră a coaliţiei majoritare în PE - PPE-S&D-Renew - ar putea să se reducă şi mai mult şi să facă şi mai complexă adoptarea legislaţiei.
„În contextul unei deplasări a centrului de greutate către dreapta, PPE va rămâne actorul-cheie, dar ar putea, în mod ad-hoc, să se apropie de dreapta în anumite subiecte, implicând o incertitudine mai mare”, subliniază Chopin.
Editor : B.P.