Reacția lui Victor Ponta după ce PNL a anunțat că depune moțiune de cenzură

Data publicării:
victor ponta - serios

Foto: Digi24

El face un apel la dialog „să găsim un consens în primul rând pentru schimbarea legii electorale, a Constituției, a legii finanțării partidelor și a organizării administrativ-teritoriale”.

Postarea integrală a premierului Ponta: 

Am luat act despre anunţul făcut de liderii PNL şi sigur respect dreptul Opoziţiei de a acţiona cum consideră. Dar pentru a putea avea o reacţie serioasă, nu doar politicianistă, este nevoie de dialog pentru a lămuri următoarele aspecte esenţiale:

1 - dacă se doresc alegeri anticipate aceasta înseamnă că rămâne în vigoare actuala lege (CCR a decis, la solicitarea chiar a PDL, că niciun nou sistem electoral nu poate fi aplicat mai repede de un an de la adoptare). Îşi asumă PNL această situaţie?

2 - înseamnă că noii parlamentari vor fi la fel de numeroşi şi aleşi pe un sistem pe care toţi îl considerăm neadecvat!! Îşi asumă PNL această situaţie?

3 - pentru a avea anticipate este nevoie, în conformitate cu art 89 din Constituţie, de o procedură care presupune o criză politică de cel puţin 60 zile, plus campanie electorală şi plus formarea noului Parlament şi Guvern! În total cel puţin 100 de zile de instabilitate!!! Îşi asumă PNL această situaţie?

4 - la votul din 15 Decembrie din Parlament rezultatul a fost de 377 voturi de susţinere pentru Guvern şi 143 pt Opoziţie! S-a schimbat ceva fundamental în raportul parlamentar?? Ştiu de asta doar liderii PNL şi nimeni altcineva? O ţară are nevoie de o majoritate funcţională pentru a îndeplini un program serios de guvernare, altfel să ceri înlocuirea unui Guvern fără să spui ce pui în loc este un gest cu consecinţe negative în toate domeniile! Îşi asumă PNL această situaţie?

În concluzie adresez un apel liderilor PNL să avem un dialog şi să găsim un consens în primul rând pentru schimbarea legii electorale, a Constituţiei, a legii finanţării partidelor şi a organizării administrativ- teritoriale! După care sigur facem şi alegeri! Nu cred că interesul strict personal (mai clar spus graba egoistă şi lăcomia de funcţii a unuia sau câtorva) trebuie să prevaleze faţă de aceste obiective cu adevărat de interes public.

Aştept răspunsurile punctuale la aceste întrebări legitime şi reafirm dorinţa mea şi a Guvernului de a dialoga şi munci în comun cu Opoziţia pentru binele public.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...