Reacția lui Codrin Ștefănescu la scrisoarea Gabrielei Firea către bucureșteni

Data publicării:
codrin stefanescu declaratii

Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, sâmbătă, referitor la scrisoarea primarului Gabriela Firea, care acuza că prin proiectul de buget pe 2019 se taie 25% din banii Primăriei Capitalei, că "toată lumea care citeşte bugetul ştie foarte bine că nu este aşa".



"Doamna Firea a avut tot timpul o relaţie foarte deschisă şi foarte apropiată cu Guvernul României şi cu ministrul Finanţelor. Deci în mod special cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul Finanţelor a avut un dialog permanent. Vă daţi seama, în momentul de faţă nu există primar în România să nu fie mulţumit de buget şi vor fi lucruri care se vor rectifica în Parlament, pentru că bugetul trebuie să fie votat. Vor fi probabil nişte amendamente pe care le vor depune şi parlamentarii noştri şi cei din Opoziţie şi toată lumea se bate pentru bani mai mulţi. Într-adevăr ţara a produs mai mulţi bani. Ei au fost împărţiţi foarte bine, sunt creşteri spectaculoase. Este primul buget după Revoluţie cu nişte sume fabuloase la sănătate, la transporturi, la educaţie. Peste tot", a afirmat Codrin Ştefănescu, la postul România TV.

El a adăugat, referitor la documentul transmis de Firea, că a crezut că "scrisorile astea deschise" s-au închis acum câteva luni, "când aşa-zisul puci încercat de câţiva colegi ai mei a fost desfiinţat de votul celorlalţi colegi".

"Doamnei Firea îi transmit un singur lucru. În primul rând, să vadă de interesul celor din Bucureşti, al bucureştenilor. Sunt foarte multe lucruri de rezolvat în Bucureşti încă. Are mandat foarte greu. Primul mandat pe care şi l-a asumat când şi-a depus candidatura sub sigla celor trei trandafiri de la PSD. Ea în faţa bucureştenilor trebuie să rezolve foarte multe lucruri încă. Asta spune tot", a menţionat secretarul general al PSD.

Referitor la afirmaţia Gabrielei Firea că în urma acestor tăieri de buget rezultă că liderul PSD îi "urăşte pe bucureşteni'', Codrin Ştefănescu a răspuns "Liviu Dragnea este liderul celui mai mare partid din România, care până acuma s-a ţinut de cuvânt în tot ceea ce înseamnă îndeplinirea programului de guvernare".

"Deocamdată, partidul nostru condus de Liviu Dragnea a făcut aşa: a mărit pensii, a mărit salariile, a micşorat taxe şi impozite, a făcut reforme sociale, a finanţat tot ce înseamnă investiţii, a ajutat IMM-urile, nu se poate pune în cârca lui Liviu Dragnea că ar fi anti-bucureşteni", a subliniat Ştefănescu. El a mai adăugat că duminică, după şedinţa CEx, partidul, prin vocea lui Liviu Dragnea, "va face încă un anunţ important pentru milioane de români".

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă, într-o scrisoare deschisă către bucureşteni transmis sâmbătă, că prin proiectul legii bugetului, publicat de Ministerul de Finanţe, municipiului Bucureşti i se taie aproape 25% din buget, iar concluzia este că liderul PSD, Liviu Dragnea, "îi urăşte pe bucureşteni''.

"Cu toată responsabilitatea, vă aduc la cunoştinţă că, prin Proiectul Legii Bugetului, publicat pe site de Ministerul de Finanţe, Capitalei României i se taie 180 milioane de euro, adică aproape 25% din buget! Trag concluzia că Dl Dragnea, cel care conduce de facto guvernul, îi urăşte pe bucureşteni. Niciodată un om politic nu a fost atât de înverşunat la adresa bucureştenilor şi, totodată, la adresa locuitorilor municipiilor din ţară. Pentru că tuturor oraşelor şi chiar comunelor, guvernul Dragnea cu o mână le-a dat, şi cu două-trei le-a luat", afirmă Gabriela Firea, în scrisoarea menţionată.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...