Băsescu, după condamnarea lui Dragnea: „Daddy, trebuie să pleci acum!”
Data actualizării: Data publicării:
Fostul președinte Traian Băsescu se alătură celor care cer demisia lui Liviu Dragnea. Băsescu a postat un mesaj pe Facebook imediat după ce judecătorii au citit sentința în dosarul angajărilor fictive.
„Acum! Daddy, nu doresc nimănui să fie condamnat, dar tu ai o condamnare penală definitivă şi alta în primă instanţă. Pricepi că nu mai poţi administra discreţionar ţara şi că trebuie să demisionezi din funcţia de Preşedinte al Camerei Deputaţilor (al treilea om în stat)? Acum! La PSD n-aveţi decât să faceţi ce vreţi, dar, din a treia funcţie în stat, trebuie să pleci acum!”, a scris Traian Băsescu.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare plus interzicerea unor drepturi pentru instigare la abuz în serviciu, în dosarul angajărilor fictive. Deciziile nu sunt definitive și pot fi contestate la completul de 5 judecători.