Rareş Bogdan: Kremlinul a înţeles că România este o miză colosală şi investeşte masiv în coruperea minţilor alegătorilor

Data publicării:
Rareș Bogdan
Rareș Bogdan, eurodeputat și prim-vicepreședinte PNL. FOTO: Inquam Photos / George Calin

Kremlinul a înţeles că România este o miză colosală şi investeşte masiv în coruperea minţilor alegătorilor şi în încercarea de destabilizare a României, a spus europarlamentarul PNL Rareş Bogdan miercuri, în plenul Parlamentului European. El a dat însă asigurări că românii „vor rămâne europeni prin excelenţă”, potrivit News.ro.

„Am avut privilegiul de a asculta, alături de dumneavoastră, analiza şi viziunea unui adevărat om de stat, domnul Klaus Iohannis, Preşedintele României în ultimii 9 ani, votat de două ori de aproape 7 milioane de români. Aţi ascultat discursului unui om cu vocaţie europeană despre Europa şi construcţia europeană. Nu este un simplu discurs! Aceasta este România, distinşi colegi! Cea mai importantă ţară pentru asigurarea securităţii UE la Marea Neagră şi ţară care are 650 de km de graniţa cu Ucraina”, a spus Rareş Bogdan în plenul Parlamentului European.

Eurodeputatul PNL a adăugat că „în România au primit adăpost peste 7 milioane de ucraineni, femei, bătrâni şi copii fugind din calea războiului în ultimii doi ani”.

„România nu şi-a blocat niciun moment graniţele, nici nu i-au privit cu ostilitate pe cei care au căutat să-şi salveze vieţile lor şi ale copiilor. Dimpotrivă, la nivel instituţional, în frunte cu preşedintele Iohannis şi la nivel uman, fiecare român şi-a deschis inima şi casa în fata refugiaţilor.

Nu suntem nici cei mai bogaţi din Europa şi nici cei mai ajutaţi din Europa. Dar avem un cult strămoşesc pentru ospitalitate şi ajutor. Aceasta este România! O ţară sinceră, deşi este cea mai atacată ţară din UE în războiul informaţional dus de un dictator, Putin, împotriva civilizaţiei occidentale. Kremlinul a înţeles că România este o miză colosală şi investeşte masiv în coruperea minţilor alegătorilor şi în încercarea de destabilizare a României şi dinamitarea din interior a Uniunii Europeană. Încearcă să dinamiteze valorile civilizaţiei occidentale”, a arătat Rareş Bogdan.

„Vă asigur însă că românii vor rămâne europeni prin excelenţă, iar Preşedintele Iohannis va garanta până în ultima zi a mandatului său acest lucru. Aceasta este România! Ţara cu cel mai mare potenţial energetic din Uniunea Europeană şi de ale cărei investiţii, finanţate şi din bani europeni, nu puţini, dar nu destui, va depinde în mare măsură independenţa energetică a Europei. Preşedintele Iohannis, aşa cum v-aţi convins, este un şef de stat echilibrat şi raţional, profund european. Aşa cum mi-aş dori să văd şi alţi şefi de stat. În special în zonele vecine României”, a mai spus europarlamentarul liberal.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
SUA ridică interdicția: Ucraina poate lovi Rusia cu rachete cu rază lungă, în ciuda avertismentelor lui Putin
Digi FM
Fiica de 17 ani a cântărețului moldovean Igor Cuciuc a murit după balul de absolvire. Artistul, acuzații...
Pro FM
Iubita lui CRBL, reacție dură după ce a fost criticată pentru relația pe care o are cu artistul: „Își dau cu...
Film Now
TRAILER "Waltzing with Brando", în care Billy Zane devine copia la indigo a lui Marlon Brando. Viața privată...
Adevarul
De ce tinerii din Generația Z evită să folosească toaleta de la serviciu
Newsweek
Cât va fi pensia minimă din 1 ianuarie? Ce pensionar ia o creștere record de 1.000 lei la indexare?
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
închisoare
Sindicatul poliţiştilor de penitenciare anunţă protest luni la sediul Administraţiei Naţionale a...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
TRAILER. Ralph Fiennes, de nerecunoscut în „The Return”. Actorul, alături de Juliette Binoche, la 28 de ani...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului