PSD a depus plângere penală împotriva Opoziţiei

Data actualizării: Data publicării:
parlament 2018_inquamphotos george calin (2)
Reuniunea informală va avea loc la Palatul Parlamentului. Foto: INQUAM/ Ceorge Călin

Liderul Grupului PSD din Camera Deputaţilor le cere procurorilor să verifice semnăturile prin care Opoziţia a solicitat, în august, după proteste, o sesiune extraordinară pe această temă. Sesiunea nu a fost aprobată de majoritatea PSD - ALDE, iar Liviu Dragnea a lipsit atunci de la şedinţă. Anterior, şi Opoziţia a depus o plângere penală chiar pe numele preşedintelui Camerei, pe motiv că a împiedicat organizarea sesiunii.

Social-democraţii reclamă faptul că unele dintre semnăturile prin care Opoziţia cerea sesiunea extraordinară erau false.

Daniel Suciu, liderul deputaţilor PSD: „Foarte multe din semnături nu aveau menţionat pentru ce sunt adunate semnăturile, erau copii xerox şi apoi adăugiri cu pixul, copii xerox de pe alte iniţiative legislative. Un coleg aflat în Norvegia de ceva vreme figura ca semnatar. Prieteneşte i-am rugat să îşi retragă listele că totuşi nu ne convine să fim luaţi de proşti”.

Unul dintre cei ale căror semnături au fost contestate este chiar liderul grupului deputaţilor USR.

Claudiu Năsui, liderul deputaţilor USR: „E o continuare a tentativelor de intimidare la care facem faţă zi de zi în Parlament. Este totuşi o escaladă. Şedinţa de Birou Permanent în care mi-a fost pusă sub semnul întrebării propria-mi semnătură. E vorba de semnăturile deputaţilor USR şi cea care era problematică era chiar a mea. Dânşii spuneau că nu o recunosc şi eu eram acolo şi confirmăm că este a mea”.

Opoziţia crede că este vorba de şicane din partea PSD.

Raluca Turcan, liderul deputaţilor PNL: „Nimeni şi nimic nu ne poate intimida. Poate să folosească şantajul în partidul lui, dar ameninţările, timorarea, plângerile penale nu o să blocheze Opoziţia”.

Eugen Tomac, preşedintele PMP: „Am aflat amuzat de această încercare jalnică de a se face o plângere penală pentru că am îndrăznit să chemăm PSD din vacanţă. Cei care ziceau că politica nu se face cu plângeri penale, azi recurg la aceste metode jalnice”.

La începutul lunii septembrie, PNL a depus şi el o plângere penală pe numele lui Liviu Dragnea, iar motivul a plecat tot de la sesiunea extraordinară ce nu a fost convocată.

Liberalii l-au acuzat pe preşedintele Camerei Deputaţilor de abuz în serviciu.

FOTO: INQUAM PHOTOS - George Călin

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Pensie cu 400 lei mai mare în aprilie. În ce zile se face viramentul banilor în contul pensionarilor
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...