Prima şedinţă a UNPR după demisia lui Gabriel Oprea

Data publicării:
20160205 OPREA 04 INQ Octav Ganea

După demisia de joi a lui Gabriel Oprea, interimatul formaţiunii a fost preluat de către Neculai Onţanu, secretarul general al UNPR. Acesta va conduce Comitetul Executiv de astăzi, în care se va discuta despre organizarea partidului în perioada următoare, precum şi despre calendarul privind alegerile interne din partid, relatează News.ro.

Alegerile vor fi o formalitate, având în vedere că Oprea l-a indicat deja pe vicepreşedintele Valeriu Steriu drept succesorul său, deşi declaraţia a fost făcută ca o „recomandare”.

Decizia va aparţine forurilor statutare ale UNPR, însă cred că îmi revin atât dreptul cât şi obligaţia de a spune echipei pe care am condus-o care este recomandarea mea pentru funcţia pe care o părăsesc astăzi”, a scris Oprea în scrisoarea prin care şi-a anunţat retragerea.

Un alt subiect de discuţie va fi relaţia cu PSD, având în vedere că şi liderul social-democrat Liviu Dragnea a spus că va dori să discute cu conducerea interimară a UNPR, însă deciziile finale cu privire la noua colaborare, în perpsectiva alegerilor locale, vor fi luate după ce Uniunea îşi va desemna noul preşedinte.

Gabriel Oprea a demisionat, joi, din funcţia de preşedinte al UNPR, interimatul la şefia formaţiunii urmând să fie asigurat de către Neculai Onţanu până când partidul îşi va alege un nou preşedinte.

Cererea DNA de aprobare a începerii urmăririi penale a fostului vicepremier Gabriel Oprea a fost aprobată, pe 24 februarie, de plenul Senatului.

Senatul a aprobat solicitarea DNA cu 71 de voturi „pentru”, 52 de voturi „împotrivă”, iar un vot a fost anulat. Votul a fost secret cu bile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri