Prima reacție a lui Daea după sacrificarea porcilor cu pestă „ca la Auschwitz”. PNL și USR îi cer demisia

Data actualizării: Data publicării:
Petre Daea_inquam_ganea
Foto: Inquam/Octav Ganea

Ministrul agriculturii, Petre Daea, a prezentat scuze după ce a spus, la Antena 3, că porcii infestaţi cu pestă porcină africană sunt ucişi ca la Auschwitz. PNL și USR îi cer demisia acestuia, în timp ce CNCD s-a autosesizat.

Ministrul Petre Daea își cere scuze public pentru cele prezentate în cadrul unei emisiuni televizate, se arată într-un comunicat al Ministerului agriculturii și dezvoltării rurale.

„Îmi declar respectul pentru toți membrii comunității evreiești și fac precizarea că am vrut să prezint situația deosebit de grea cu care se confruntă în această perioadă crescătorii de porci din cauza pestei porcine africane. În sufletul meu este foarte multă durere, am vrut doar să descriu momentele îngrozitoare cu care se confruntă atât fermierii noștri, cât și cei care gestionează această criză. Doamne ferește, nu am jignit pe nimeni în viața mea, îmi iubesc semenii, am exprimat doar durerea sufletească și sper să fiu înțeles!”, a a spus Petre Daea, potrivit comunicatului citat.

„Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împreună cu toate structurile implicate, face toate demersurile necesare pentru a limita răspandirea PPA, astfel încât România să poată depăși acest moment dificil”, precizează sursa citată.

Joi dimineață, Dan Barna, președintele USR, le-a cerut premierului Viorica Dăncilă și ministrului Petre Daea să-și dea demisia după gafa Priștina-Podgorița, respectiv comparația nepotrivită dintre sacrificarea porcilor cu pestă porcină și uciderea a peste 1,1 milioane de oameni la Auschwitz.

Ulterior, același îndemna l-a avut și Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL. „Sunt convins că această declarație va rămâne nesancționată și acest lucru e cu atât mai grav, pentru că asta înseamnă că PSD își asumă o poziție care trădează sentimente antisemite. Din păcate, mi-e teamă că vor încerca să ignore această chestiune și vor spune că este un incident minor. Nu este așa. Credem că trebuie sancționat drastic”, a mai spus Ionel Dancă.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...