Klaus Iohannis nu poate retrage însă încrederea oficial, efectiv, Guvernului. Este vorba mai degrabă de o declarație de intenție, în care președintele își arată atitudinea critică față de cum întelege premierul să se comporte, si anume să nu meargă la Cotroceni.
Încrederea guvernului poate fi retrasă doar de parlamentari. În ședință comună, senatorii și deputații pot să depună moțiune de cenzură și astfel să retragă încrederea guvernului. Dacă moțiunea de cenzură trece, guvernul este automat demis.
Este o ocazie rar întâlnită în care să auzim președintele zicând că președintele retrage încrederea. Nu este nemaiîntâlnit ca președintele să ceară demisia premierului, în schimb.
„Doamna Dăncilă a preferat să executele ordinele de la partid. Eu retrag încrederea doamnei Dăncilă. Doamna Dăncilă nu face față poziției de prim-ministru al Romaniei și transformă Guvernul într-o vulnerabilitate pentru România, de aceea solicit public demisia doamnei Dăncilă”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
Viorica Dăncilă era așteptată, vineri, la Palatul Cotroceni pentru discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis. Invitaţia fusese lansată acum două zile, când tema propusă de şeful statului era un eventual conflict între Guvern şi BNR.