Ponta, după vot: Nu am mai văzut așa control și spaimă la oameni
Data publicării:
Victor Ponta, secretar general al guvernului demis prin moțiune de cenzură, spune că parlamentarii PSD au fost obligați să voteze cu bilele la vedere și au făcut acest lucru de „spaimă”.
„N-am mai văzut așa control și spaimă la oameni. Ați văzut, cum îndrăznea vreunul să nu arate bilele îl luau înapoi”, a spus Victor Ponta.
Întrebat dacă mai are speranțe că Liviu Dragnea „va pica”, Ponta a răspuns: „Eu am speranțe că s-au despărțit apele între cele bune și cele rele”.
Guvernul Grindeanu a fost demis prin moțiune de cenzură. Au fost 241 de voturi pentru, în condițiile în care PSD și ALDE aveau nevoie de 233 de voturi pentru trecerea moțiunii.