Ponta: Dragnea şi Vâlcov nu vor proiecte cu bani europeni pentru că fraudarea acestora se lasă cu dosare
Data actualizării: Data publicării:
Fostul premier Victor Ponta, lider al Pro România, s-a declarat „foarte dezamăgit şi revoltat” de abandonarea de către actualul Guvern a proiectului spitalelor regionale şi a afirmat că „Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov nu vor proiecte din banii europeni pentru că fraudarea acestora se lasă cu dosare”.
„Sunt foarte dezamăgit şi revoltat văzând că proiectele spitalelor regionale din Iaşi, Cluj şi Craiova au fost abandonate de actualul Guvern. La fel şi autostrada Iaşi - Târgu Mureş! În timp ce noi pierdem timpul cu valize, excluderi, protocoale, bla bla, România pierde şansa de a se dezvolta în anii următori! Am muncit foarte mult în 2014 - 2015 alături de Nicu Bănicioiu, Eugen Teodorovici, Marius Nica şi Ioana Petrescu ca să obţinem cei 150 milioane de euro fonduri nerambursabile şi să asigurăm de la buget restul de 150 milioane necesari. În mod normal, în 2016 se puteau face procedurile, în 2017 începeau construcţiile şi în 2020 aveam spitalele atât de necesare în funcţiune! (...) Adevărul este evident pentru toată lumea: Dragnea şi Vâlcov nu vor proiecte din bani europeni pentru că fraudarea acestora se lasă cu dosare - şi nici nu pot să dea contractele la Teldrum sau la ferma de porci de la Salcia! Rovana Plumb este dispusă să spună şi să facă orice în speranţa oarbă că va fi nominalizată comisar european - deşi ea ar trebui să ştie cel mai bine cât de mult valorează promisiunile lui Dragnea. Iar românii din Moldova, Ardeal şi Oltenia rămân fără un spital nou şi fără autostrada atât de necesare”, a scris Ponta, miercuri, pe Facebook.
El a anunţat că parlamentarii Pro România vor vota în favoarea proiectului de lege care obligă Guvernul să facă ceea ce este prevăzut în Master Plan şi a adăugat că „minciuna oribilă cu studiile de fezabilitate care costă 200 de milioane mai poate fi „înghiţită” doar de cei care au un televizor în loc de creier”.
„Studiile BEI costă 1,8 milioane (conform documentelor oficiale prezentate) şi oricum Guvernul poate să facă cu cine doreşte aceste studii! Îmi aduc aminte că în 2013 am modernizat complet 200 de şcoli cu bani şi studii de la BEI şi atunci cel mai mult s-a lăudat cu acest succes Ministrul Dezvoltării Regionale - atunci BEI (Banca Europeană de Investiţii) era bună - azi nu mai este! (...) M-am săturat să vorbim de Dragnea şi "gogoşile" lui! La Pro România trebuie să arătăm cum putem salva aceste proiecte de spitale, autostrăzi, şcoli fără de care România va rata şansa sa la dezvoltare în viitor!", a mai spus fostul premier.
Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a declarat, marţi, că, la nivel guvernamental, s-a decis etapizarea construcţiei celor trei spitale regionale având în vedere alocarea din fonduri europene din actuala perioadă de programare, precum şi alocarea naţională de 150 de milioane de euro.
„Referitor la spitalele regionale, pentru a nu exista niciun fel de confuzie - Ministerul Sănătăţii beneficiază de asistenţă tehnică din partea Băncii Europene de Investiţii. Prin această asistenţă se asigură atât documentaţia tehnică necesară construcţiei şi dotării spitalelor, cât şi efectiv modul în care trebuie construite aceste spitale. Documentaţia tehnică ce înseamnă studiu de fezabilitate, proiect tehnic, proiect de execuţie, design, maparea serviciilor este în cuantum de 120 de milioane de euro pentru toate cele trei spitale. (...) Costul construcţiei şi al dotării fiecărui spital în parte ne duce la o medie de 400 de milioane de euro per spital. Şi atunci, având în vedere alocarea financiară din fonduri europene, pe actuala perioadă de programare, pentru cele trei spitale regionale de 150 de milioane de euro contribuţie UE şi 150 de milioane de euro contribuţia României, am decis etapizarea construcţiei acestor spitale în sensul că din actuala perioadă de programare să plătim documentaţia tehnică, tot pachetul de pregătire pentru construcţia spitalelor, având în vedere perioada de timp care se întinde undeva până la jumătatea anului 2020 cu pregătirea acestor construcţii de spitale, am luat în calcul etapizarea şi pentru perioada următoare de programare care începe imediat în anul 2021”, a explicat Plumb, la Palatul Victoria.
Potrivit ministrului, Guvernul „nu exclude construcţia de spitale regionale finanţată prin instrumentul parteneriatului public - privat”.