Ponta: Dacă ar fi avut voturi, PSD nu ar fi făcut greşeala uriaşă a negocierii cu UDMR

Data actualizării: Data publicării:
2016.05.10_GC_lansare_Negoita_ps3_4
Dragnea și Ponta, Inquamphotos

Fostul preşedinte al PSD consideră că actuala coaliţie care deţine majoritatea în Parlament nu a reuşit să îşi asigure şi suficiente voturi pentru a da jos Guvernul Grindeanu în Parlament. Victor Ponta susţine că Liviu Dragnea mai are 19 ore la dispoziţie să evite votarea moţiunii de cenzură, în condiţiile în care situaţia a ajuns cât se poate de proastă pentru partid.

2016.05.10_GC_lansare_Negoita_ps3_4
Dragnea și Ponta, Inquamphotos

"Fără voturile UDMR, e cert că moţiunea va fi respinsă", a declarat Victor Ponta, marţi, la Guvern. Nu există decât două variante, mai spune fostul lider al PSD, cealaltă fiind dărâmarea Executivului, mâine, în Parlament. 

Însă nici atunci situaţia PSD nu va fi una mai bună: "Dacă trece moţiunea, atunci totul e la preşedintele Iohannis, nu mai e nimic la noi", explică Ponta.

Acesta a făcut afirmaţiile după ce a devenit public eşecul negocierilor dintre PSD-ALDE şi UDMR, anunţat deopotrivă de Kelemen Hunor şi Călin Popescu Tăriceanu. Colegii mei au decis că miercuri nu vom participa la votul privind moţiunea de cenzură din Parlament, declarase anterior Kelemen Hunor. Decizia maghiarilor reprezintă, practic, o lovitură grea pentru social-democraţi.

În opinia lui Victor Ponta, însă, negocierile de culise purtate de Dragnea şi Tăriceanu cu Hunor au fost consecinţa faptului că PSD şi ALDE au o mare problemă: "Dacă ar fi avut voturi, nu ar fi făcut acea uriaşă greşeală cu negocierile cu UDMR-ul", consideră fostul premier. 

Acesta mai susţine că nu ştie dacă se negociază la bucată, dar că "ar fi oribil să se întâmple asta". Ponta a făcut astfel referire la eventualele tentative ale coaliţiei PSD-ALDE de a obţine sprijin individual de la parlamentari din alte partide.

"Moțiunea nu va trece și vom avea ședință de guvern joi cu toți miniștrii. Am semnale că nu ne vom sinucide. Am discutat cu mai mult de 13. Domnul Tăriceanu a zis 17, eu sunt mai optimist. După moțiune, viitorul PSD va fi tragic. Se va ajunge la disoluție, avem 19 ore să salvăm acest lucru", a completat Ponta. 

"S-a creat masa critică astfel încât această moţiune să nu treacă", a anunţat, tot marţi, şi Daniel Constantin. Fost lider ALDE, în prezent parlamentar neafiliat, Constantin nu a dorit să spună şi câţi parlamentari au venit alături de tabăra pe care o reprezintă, Grindeanu-Ponta, motivând că în rândul multor aleşi există o "teamă" cum nu a mai văzut. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri