Pas în spate pentru Tudorel Toader: Nu știm când va fi gata OUG de modificare a Codurilor penale
Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, afirmă că nu ştie dacă ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală va fi gata până la finalul anului. „În momentul acesta analizăm să vedem în ce măsură reluăm proiecte de anul trecut”, a mai spus Toader. Comitetul Executiv al PSD a decis, luni, ca Executivul să adopte ordonanța, dar liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, ulterior, că nu a fost informat despre o astfel de intenție.
Întrebat când va fi dată ordonanţa pentru amnistie şi graţiere, Tudorel Toader a spus: „Veşnica întrebare şi veşnicul răspuns. Şi, vă repet, răspunsul pe care l-am tot dat la această întrebare este valabil şi astăzi”. În continuare, șeful MJ a refuzat să spună măcar dacă actul normativ va fi adoptat până la finalul anului.
Un răspuns evaziv a oferit ministrul Justiției și când a fost întrebat despre OUG pentru modificarea Codurilor penale, a cărei adoptare a fost decisă în ședința de luni a Comitetului Executiv al PSD.
„Nu ştim. Nu ştim pentru că trebuie examinat. Acuma eu v-aş aminti sau aş reaminti următorul lucru: anul trecut, în 2017, sper să nu greşesc, pe 18 august 2017, Guvernul adopta un proiect de lege pentru modificarea Codului penal în acord cu deciziile Curţii Constituţionale şi pentru transpunerea directivei privind confiscarea extinsă. Proiectul de lege a fost în dezbatere, a fost în transparenţă decizională, l-a adoptat Guvernul şi l-am trimis în Parlament la Comisia specială. Acolo în Comisia specială - sigur, are competenţe constituţionale - şi a adăugat multe alte soluţii, dintre care unele constituţionale, s-a dovedit, altele neconstituţionale. Prin urmare, de la Justiţie a plecar doar proiect de lege pentru modificarea Codului penal în acord cu deciziile Curţii şi confiscarea extinsă, mai departe e competenţa legiuitorului”, a spus ministrul.
În continuare, Toader a amintit că, în noiembrie tot anul trecut, de la Ministerul Justiţiei a plecat un proiect de lege pentru modificarea Codului de procedură penală în acord cu deciziile Curţii Constituţionale şi în acord cu transpunerea directivei privind consolidarea prezumţiei de nevinovăţie.
„Nimic mai mult, nimic mai puţin. Proiectul a fost adoptat de Guvern şi trimis la Parlament spre legiferare, Parlamentul sigur are libertatea şi a venit şi cu alte soluţii. În momentul acesta analizăm să vedem în ce măsură reluăm proiecte de anul trecut pentru că există jurisprudenţa CC încă din 2009, care spune aşa «se justifică urgenţa adoptării unei ordonanţe de urgenţă în vederea traspunerii unei directive europene pentru evitarea procedurii de infringement», ceea ce înseamnă că aproape ne putem întoarce la ceea ce anul trecut la Ministerul Justiţiei am propus”, a mai spus Toader.