Partide noi, prin sciziuni și unificări politice

Data publicării:
partide

Frontul Salvării Naţionale sau emanaţia Revoluţiei, aşa cum s-a autodenumit, a rezistat unit numai doi ani. În 1992, FSN se scindează, după ce Petre Roman a fost ales preşedinte al partidului, iar opozanţii săi au înfiinţat FDSN, care a devenit actualul Partid Social Democrat.

Ulterior, FSN şi-a schimbat numele în Partidul Democrat. FDSN câştigă alegerile din 1992 şi îl propulsează pe Ion Iliescu în funcţia de preşedinte. La numai un an, partidul îşi schimbă denumirea în PDSR.

În 2001, pe scena politică are loc o importantă clarificare a zonei de centru-stânga, prin formarea Partidului Social Democrat, ca urmare a unificării PDSR şi PSDR.

PSD se scindează şi el în 2010, când mai mulţi parlamentari ai partidului, alături de câţiva liberali şi conservatori, au format UNPR.

Apele nu au fost mai liniştite nici în partea dreaptă a scenei politice. În 2006, Theodor Stolojan rupe o aripă din PNL şi înfiinţează Partidul Liberal Democrat.

După un an, PLD a fuzionat cu Partidul Democrat, formând Partidul Democrat-Liberal.

PDL riscă acum şi el scindarea, după ce membri importanţi ai partidului şi-au dat demisia pentru a se înscrie în Partidul Mişcarea Populară.

Descendenţa politică a Frontului Salvării Naţionale

27 iunie 1992: se înfiinţează FDSN, prin scindarea FSN

FDSN îl susţine pe Ion Iliescu la Preşedinţia României

1993: FDSN devine PDSR

1993: FSN devine Partidul Democrat

2001: se formează PSD prin unirea PDSR cu PSDR

Scindarea PNL şi PDL

2006: Theodor Stolojan scindează PNL şi înfiinţează Partidul Liberal Democrat

2007: PDL fuzionează cu Partidul Democrat

2013: se înfiinţează Partidul Mişcarea Populară, condus de foşti membri PDL

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri