Parlamentarii au mai multe zile libere decât restul românilor

Data publicării:
170207_PARLAMENT_IOHANNIS_BUGET_00_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea

Este a doua zi a Paștelui catolic, zi liberă și pentru parlamentari, indiferent de orientarea religioasă. Oricum, aleșii se răsfață când vine vorba de zile libere. Au considerabil mai multe față de angajații obișnuiți.

Sunt 15 zile libere pe an, conform Codului Muncii, libere de care ne bucurăm cu toţii, fie că suntem angajaţi obişnuiţi, fie că suntem parlamentari. Începem cu toţii anul cu două zile libere după Revelion. Iar la finalul lui ianuarie sărbătorim Ziua Unirii Principatelor.

În 2018, Paştele pică în 8 aprilie, duminica ce vine. Şi nu trebuie să mergem la serviciu nici în 9 aprilie, a doua zi de Paşte, nici în Vinerea Mare.

În mai avem trei zile departe de birouri. Sărbătorim Ziua Muncii în 1 mai şi la finalul lunii sunt Rusaliile.

1 iunie, Ziua copilului, este de doi ani deja şi zi liberă. În august, pe 15, creştinii marchează Adormirea Maicii Domnului. Mai avem o zi liberă în 30 noiembrie, de Sfântul Andrei.

În ultima lună din an sărbătorim Ziua Naţională, la 1 decembrie. Iar în 25 şi 26 decembrie suntem liberi de Crăciun.

Aleşii, însă, se bucură de mai multe libere. De exemplu, ei sunt departe de Palatul Parlamentului şi astăzi, a doua zi a Paştelui Catolic.

Sunt privilegiaţi aleşii şi la capitolul vacanţe. Angajaţii obişnuiţi au 20-30 de zile de concediu de odihnă pe an. În schimb, parlamentarii au vacanţe precum şcolarii: de iarnă, toată luna ianuarie, şi de vară, în lunile iulie şi august.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri