Ordonanță de urgență pentru naveta elevilor

Data actualizării: Data publicării:
sedinta guvern ciolos

Guvernul va adopta, miercuri, ordonanţa de urgenţă privind decontarea navetei elevilor. Peste 125.000 de copii fac naveta şi există diferenţe mari de costuri între judeţe, a atras atenția premierul Dacian Cioloş în deschiderea şedinţei de Guvern.

„O să discutăm şi o să adoptăm un proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică cadrul legislativ pentru decontarea navetei elevilor. Avem în România peste 125.000 de elevi care fac naveta zilnic. Circa 1 din 5 elevi din România face naveta. Pe de altă parte, avem în momentul de faţă diferenţe foarte mari de costuri ale abonamentelor cu naveta de la un judeţ la altul, chiar dacă avem un tarif maximal de rambursare a costurilor navetei stabilit prin legislaţie”, a declarat, miercuri, Dacian Cioloş.

Ordonanța de guvern prevede decontarea integrală a transportului elevilor, în limita a 50 de kilometri. De asemenea, ordonanța stabilește cadrul pentru introducerea unui tarif maximal pe kilometru obligatoriu, în condițiile în care aum există mari diferențe între județe. 

Spre exemplu, taxa pentru 10 kilometri variază în 29 de lei și 228 de lei. 

„Sunt diferenţe greu de justificat de la un judeţ la altul, în condiţiile în care valoarea decontată elevului este de 40 de lei. Vom stabili prin proiectul de OUG cadrul legislativ pentru a avea un tarif maximal pe kilometru obligatoriu în toate judeţele, urmând ca apoi, în perioada imediat următoare, printr-o hotărâre, să definim acest tarif maximal şi cadrul în care acest tarif maximal se aplică. Este foarte important acest lucru, pentru că sunt mulţi elevi care fac naveta în România, rata abandonului şcolar este în continuare mare. Sunt mai multe măsuri pe care le-am luat anul acesta la Ministerul Educaţiei, împreună cu Ministerul Muncii pentru a reduce această rată de abandon şcolar. Naveta este una din măsurile care pot să ducă la reducerea acestui efect negativ”, a spus şeful Guvernului.

În 2015, valoarea totală a abonamentelor s-a ridicat la 18 milioane, dintre care au fost decontați 7 milioane de către stat. Restul sumei a fost plătit de familiile elevilor. 

Peste 125.000 de copii fac naveta, mulți dintre ei provenind din mediul rural și din comunități sărace. Lipsa banilor pentru plata navetei a fost un motiv al abandonului școlar. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...