Orban: De 23 august, propunerea lui Gîrbovan e „insurecția națională în Justiție”. Pentru cea a lui Iancu așteaptă aplauze din Est

Data actualizării: Data publicării:
ludovic orban

Judecătoarea Dana Gîrbovan, o apropiată a lui Liviu Dragnea, este propunerea PSD pentru funcția de ministru al Justiției. Numele lui Gîrbovan a mai fost vehiculat la Justiție, după demisia lui Florin Iordache la începutul anului 2017. Totuși, nici măcar Liviu Dragnea nu a mers până la capăt, transmite Ludovic Orban, președintele PNL.

Ludovic Orabn: Dana Gîrbovan a fost o susținătoare zgomotoasă a Ordonanței 13 și a modificărilor operate de PSD și ALDE la Legile Justiției și la Codurile Penale, modificări în favoarea grupului infracțional organizat condus de Liviu Dragnea. În timp ce sute de mii de oamenii protestau în stradă împotriva Ordonanței 13, Gîrbovan se războia cu DNA, calificând ancheta instituției pe tema ordonanței drept „un derapaj” și cerea ”o analiză serioasă la nivel de sistem pentru a se stabili care au fost cauzele unui astfel de derapaj”.

De altfel, Gîrbovan a contribuit activ la modificarea Legilor Justiției, alături de Florin Iordache, UNJR fiind singurul ONG acceptat la lucrările Comisiei speciale pentru Legile Justiției. UNJR este o organizație contestată de majoritatea magistraților, iar Dana Gîrbovan s-a evidențiat prin apărarea unor condamnați precum Dan Voiculescu și prin critici vehemente la adresa luptei anticorupție. De asemenea, a atacat instituțiile internaționale care au criticat modificările la Legile Justiției și la Codurile Penale. Dana Gîrbovan este o susținătoare a Secției Speciale de anchetare a magistraților, instituție prin care PSD încearcă să terorizeze magistrații.

Propunerea de astăzi a CEx PSD sfidează votul românilor de la referendumul pe teme de justiție, convocat de președintele Klaus Iohanns. De asemenea, reprezintă o încălcare a promisiunii făcute de liderii partidului, imediat după euroalegeri, că nu vor mai interveni în justiție. Potrivit informațiilor din presă, fostul ministru a fost schimbat pentru că a introdus în proiectul de ordonanță de urgență prezentat, recent, prevederi care înăspresc condițiile de eliberare condiționată. Or, oamenii lui Liviu Dragnea din PSD nu doresc ca ”Daddy” să stea prea mult la închisoare.

De altfel, chiar premierul Viorica Dăncilă a confirmat faptul că în proiectul referitor la înăsprirea pedepselor va rămâne doar partea care se referă la „înăsprirea pedepselor pentru crimă, viol, pedofilie”, adică fără referirile la eliberarea condiționată. Cu alte cuvinte, la cererea baronilor PSD premierul girează o amputare a unui articol defavorabil corupților.

Propunerea este o dovadă a orientării anti-occidentale a PSD, fiind salutată de organele de propagandă rusești: ”Oricum, să nu uităm că azi este 23 August, fosta noastră Zi Națională - ziua în care România a întors armele împotriva fascismului. Și mai în glumă, mai în serios, tot azi, prin propunerea Danei Gîrbovan, este o adevărată zi a «insurecției naționale în Justiție»”.

Probabil PSD așteaptă aplauze venite din Est și după ce l-a propus pe Iulian Iancu ca vicepremier pe probleme economice. Iulian Iancu a fost cel care, prin toate acțiunile sale legislative a blocat investițiile în exploatarea de gaze de la Marea Neagră. Nominalizarea lui Iulian Iancu vine după ce președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, la Washington o declarație comună cu președintele Donald Trump, potrivit căreia „România și Statele Unite vor analiza modalități de îmbunătățire a climatului investițional în domeniul energiei în beneficiul ambelor țări”. Acum, Guvernul Dăncilă dă un semnal clar că nu dorește aceste investiții.

Iulian Iancu este perceput drept omul Gazprom în România și a torpilat proiectele legislative menite să permită apariția unui cadru investițional. Comisia pentru industrii, condusă de Iulian Iancu a amânat și modificat de mai multe ori proiectul de lege offshore, necesar pentru demararea producției de gaze din Marea Neagră. În cele din urmă, majoritatea PSD-ALDE a adoptat  o formă a legii criticată de companiile care au concesiuni în Marea Neagră, pentru că încălca principiile negociate cu Guvernul. Ulterior, din cauza acestei legi compania americană ExxonMobil a anunțat Guvernul PSD că renunță la proiectul din Marea Neagră.

Propunând numele lui Iulian Iancu, PSD arată, că de fapt, nu își dorește această investiție în exploatarea gazelor la Marea Neagră. 

Iulian Iancu a avut aceeași atitudine de a bloca investițiile și în timpul dezbaterilor Ordonanței de urgență 64/2016, pentru modificarea Legii energiei și gazelor. Prin aceste modificări, Iancu a provocat un conflict cu Comisarul european Miguel Arias Canete, care a amenințat că Executivul european va da în judecată România dacă Parlamentul aprobă respectivele amendamente.

În 2015, Iulian Iancu a fost respins la votul pentru un post în Boardul administrativ al Agenției Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare în Energie, întrunind cel mai mic număr de voturi. Iulian Iancu a fost acuzat de conflict de interese. În mandatul 2008 – 2012, susține ANI, Iancu și-a angajat fratele, de profesie subinginer, la propriul cabinet parlamentar.

PNL consideră că prin aceste propuneri PSD s-a descalificat și arată orientarea anti-occidentală, lipsa de respect față de cetățenii României și faptul că rămâne în continuare prizonierul politicienilor certați cu legea. Viorica Dăncilă rămâne marioneta mafiei din partid, care l-a sprijinit pe Liviu Dragnea, frica de justiție rămând o constantă a activității PSD. Acționând în total dispreț față de votul cetățenilor la referendumul pe teme de justiție, PSD rămâne ”Ciuma roșie”, așa cum îl consideră milioane de români.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Tor-M2
Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...