Acuzația fostului director TAROM: Cuc a vrut să țină avioanele la sol, ca parlamentarii să nu ajungă în Capitală și să voteze moțiunea

Data actualizării: Data publicării:
avion tarom la sol

Fosta şefă a TAROM aruncă în aer motivele pentru care a fost demisă în urmă cu două zile. Confirmă pentru Ziua News că în ziua moţiunii de cenzură ministrul Transporturilor Răzvan Cuc i-a cerut să ţină avioanele TAROM la sol, iar ea a refuzat.

Acuzații grave aduse ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc. Fosta șefă TAROM a declarat că a fost demisă pentru că nu ar fi respectat ordinul ministrului care i-a cerut ca în ziua moțiunii de cenzură să blocheze toate zborurile spre București. Totul, pentru ca parlamentarii să nu ajungă Capitală și să nu voteze moțiunea. Acuzația a fost lansată de premierul desemnat Ludovic Orban.

Ţinta ar fi fost moţiunea de cenzură, mai precis, parlamentarii opoziţiei care locuiesc în provincie să nu poată ajunge în Bucureşti să voteze pentru doborârea guvernului Dăncilă. Ludovic Orban vorbea ieri despre acest scenariu. Iată declaraţia!

Ludovic Orban, premierul desemnat: Orice zi în care rămân la butoane, miniștri habarniști certați cu legea, face rău României. Uitați ce face Cuc pe ultima sută de metri. Pentru că oamenii refuză să semnze contracte ilegale, comenzi care sunt contrare legii. Uitați-vă la demiterea directorului TAROM. În spatele acestei decizii, să vă aduceți aminte informația cu încercarea de a ține avionul la sol și de a determina întârzieri la moțiunea de cenzură.

Mezei, CEO-ul demis al TAROM: Am să fac plângere penală împotriva ministrului Cuc

Mădălina Mezei a confirmat că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut să reţină aeronavele TAROM la sol în ziua moţiunii, acesta fiind motivul real al demiterii sale şi a declarat, pentru Mediafax, că îi va face plângere penală. Cuc răspunde, pe Facebook: sunt minciuni aruncate pe piață.

Mezei a confirmat informaţiile potrivit cărora demiterea acesteia a fost cauzată de refuzul reţinerii la sol a aeronavelor curselor interne în ziua votării moţiunii. Fostul director TAROM a confirmat că, joia trecută, când o parte dintre parlamenteri trebuiau să vină din ţară pentru a participa la vot, ministrul demis al Transporturilor i-a cerut să reţină aeronavele la sol pentru a împiedica votul.

„Asta este intuiţia mea, da, este adevărat. Informaţiile care circulă sunt adevărate. Domnul Cuc s-a răzbunat pe mine şi m-a demis în cel mai josnic mod. Sunt nişte aspecte care circulă, domnul Orban le-a declarat, le-a aflat nu ştiu din ce sursă. Eu pot doar să confirm. Am să fac plângere penală împotriva domnului ministru Cuc. Consiliul de Administrație este o unealtă, au invocat nişte motive care nu stau în picioare şi le-am demonstrat prin toate documentele din partea partenerilor cu care am intrat în discuţii”, a spus Mădălina Mezei.

Aceasta a spus că nu va permite acest lucru, întrucât orice decizie greşită riscă să genereze declinul companiei aeriene. „Am venit aici chemată să salvez TAROM, aşa mi s-a spus. «Vrem să salvăm Taromul şi ne bazăm pe dumneavoastră», a spus domnul ministru, apoi m-a dat jos ca hoţii noaptea. Nu pot să permit aşa ceva, pentru bunul mers al societăţii şi pentru libertatea de exprimare şi pentru libertatea poporului acestuia. Nu vreau să fiu implicată într-o luptă, aleg să rămân în zona profesionistului. Politicul trebuie să ne lase în pace să ne facem treaba să reuşim ocupăm un loc pe această piaţă extrem de competitivă, în care orice decizie greşită poate să ne ducă într-o zonă de insolvenţă”, a mai declarat fostul director al TAROM.

Cuc, către directorul TAROM numit în mandatul său: Întoarceți-vă acolo unde știți cel mai bine: la ticketing și protocol

Ministrul interimar al Transporturilor a reacționat la declarația lui Ludovic Orban și a scris pe Facebook că Mezei, fost director general al TAROM, „aruncă minciuni pe piață”.

Iată postarea integrală a ministrului Cuc:

„Se pare că fosta doamnă director general Tarom nu a înțeles că dacă nu face treabă, va sta cu mandatul pe masa Consiliului de Administrație

Nu înțeleg supărarea unor directori de Companii care atunci când nu își îndeplinesc obiectivele pe care și le-au asumat, la preluarea mandatului, vin acum și se dau victime. Doamna Mezei trebuia să-și asume întârzierile manageriale trasate de către CA. Trebuia să facă restructurarea Tarom, trebuia să fie livrat deja primul avion ATR, trebuia să nu încerce să facă anumite jocuri în favoarea unor grupuri din Companie.

Minciunile pe care le aruncă acum pe piață, crezând că cineva ar putea să-i securizeze poziția de director general, nu au nicio acoperire. Dacă cineva i-ar fi cerut așa ceva, ar fi trebuit să iasă public, atunci, și să spună lucrurilor pe nume. Or, doamna a așteptat până acum momentul oportun pentru ea, crezând că va deveni o victimă a cuiva și va reuși să rămână în funcție cu sprijinul știut numai de ea.

Trebuie să știe că în funcție nu o ține decât munca, nu jocurile de culise.
Înțeleg că nu a avut nimic împotrivă cu revocarea și că așa cum a venit, așa pleacă.

Să-și caute acum o altă scuză, mi se pare lipsit de substanță. Probabil că a căzut victima grupurilor de pile și relații din Companie.

Nu mă războiesc cu doamna Mezei, dar cred că nu a înțeles ceva din funcția pe care a deținut-o. Funcția de director general al Tarom nu se compară cu cea de șef de reprezentanța de la Bruxelles, unde făcea rezervări de bilete sau protocol pentru prietenii care veneau în vizită.

Aici trebuie luate decizii manageriale în interesul Companiei, nu să stai și să aștepți după un „ok” care vine din partea apropiaților.

În consecință, doamna Mezei, întoarceți-vă acolo unde știți cel mai bine activitatea: la ticketing și protocol.”

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
bile loto
Rezultate LOTO - Joi, 21 noiembrie 2024. Numerele extrase și premiile puse în joc de Loteria Română
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...