Oprișan: PSD este un partid care se poate gândi la un act de clemență. S-au dat și în Polonia, Ungaria, Cehia
Data publicării:
A fost un comitet executiv cu discuţii aprinse la PSD. Fostul ministru al Muncii, Olguţa Vasilescu, a fost acuzată că ar intenţiona să voteze moţiunea de cenzură. Iar liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan i-a acuzat pe Marcel Ciolacu şi Mihai Tudose, doi dintre semnatarii scrisorii prin care se cerea demisia preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, că ar face parte din aşa numitul „stat paralel”.
Marian Oprișan, președinte PSD Vrancea: „Suntem o țară democratică. Indiferent ce spun unii sau alții, amnistia, grațierea sunt prevederi constituționale care sunt la îndemâna Parlamentului țării, așa cum grațierea e la îndemâna președintelui României.
Eu cred că lucrurile trebuie să se desfășoare în mod normal. În orice țară civilizată, cu democrație consolidată, stiți foarte bine, politica administrează justiția, iar magistrații o înfăptuiesc în baza acestor prerogative stabilite de lege. În România se poate întâmpla orice care să asigure normalitatea.
PSD este un partid care împreună cu structurile sale se putea gândi la un act de clemență. Acte de asemenea clemență s-au mai dat și în Polonia, în Ungaria, în Cehia. De ce ar fi nevoie? Vreau să spun clar: haideți să ne gândim la seria de abuzuri comise în justiție și la seria de oameni condamnați nevinovați pe baza protocoalelor încheiate între SRI și Parchete.
În această ședință a fost vorba de articole de coduri penale declarate constituționale și în acest sens se va da OUG. V-am spus foarte clar, ministrul Toader nu poate să facă mai mult sau mai puțin decât face Guvern în ansamblu.”