Opinie Livia Stanciu: Interferență nepermisă a CCR în competențele altor autorități

Într-o opinie concurentă, judecătorul Livia Stanciu arată că CCR și-a depășit competențele în redactarea motivării deciziei din 4 mai referitoare la interdicția ca persoanele condamnate să facă parte din Guvern (legea care l-a împiedicat pe Liviu Dragnea să pretindă funcția de premier). Concret, fosta șefă a ICCJ susține că motivarea conține prevederi formulate ca și cum decizia ar fi fost de admitere a excepției de neconstituționalitate, nu de respingere.

«Chiar dacă afirmă în mod corect că nu este competentă să controleze pretinsa lipsă de coerență legislativă, Curtea constată existența unei „contrarietăți”, stabilind obligația Parlamentului și Consiliului Legislativ de a „unifica legislația” în materie», argumentează fosta șefă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Stanciu atrage atenția și că, un paragraf mai jos în motivare, Curtea stabilește obligația Parlamentului de a realiza „o corelare necesară între condițiile de acces în funcția de membru al Guvernului și cea de membru al Parlamentului”.

„Or, astfel de considerente nu susțin dispozitivul de inadmisibilitate, ci ar fi susținut o eventuală decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate. Numai în situația în care, declarându-se competentă, Curtea ar fi constatat o incoerență legislativă contrară normelor constituționale, așadar ar fi constatat o încălcare a Constituției, ar fi putut reține obligația autorităților menționate, impusă de art.147 alin.(4) din Constituție (iar nu de Curtea Constituțională), de a pune în acord normele neconstituționale cu prevederile Legii fundamentale în sensul precizat de Curte. Ca urmare, aceste considerente nu ar fi trebuit să se regasească, în această redactare, în prezenta decizie. Curtea nu poate impune obligații unor autorități publice câtă vreme ea însăși, în cuprinsul aceleiași decizii, a constatat că nu este competentă să o facă”, argumentează Livia Stanciu.

În plus, în ceea ce privește sintagma criticată de Avocatul Poporului și interpretată de CCR, Livia Stanciu spune că CCR nu ar fi trebuit să includă această interpretare obligatorie în motivare, din moment ce decizia a fost de respingere a sesizării Avocatului Poporului.

«Curtea realizează interpretarea obligatorie a normei criticate, cu raportare la art. 4, art. 152 alin. (1) și, respectiv art. 165-171 din Codul penal, conchizând că sintagma „nu au suferit condamnări penale” încetează să mai constituie o interdicție la dobândirea calității de membru al Guvernului în ceea ce privește persoanele care cad sub incidența/sunt beneficiare ale unei legi de dezincriminare sau de amnistie sau care au fost reabilitate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, persoane cu privire la care condamnarea penală încetează să mai producă efectele extrapenale prevăzute de lege.” Mai mult, Curtea subliniază că orice altă interpretare data sintagmei în cauză „ar fi contrară literei și spiritului Constituției” (paragraf 37), realizând în continuare un veritabil test de proporționalitate (paragraf 38) menit să susțină neconstituționalitatea sintagmei criticate», argumentează judecătorul CCR în opinia concurentă.

Livia Stanciu mai arată că, în opinia sa, nu se poate vorbi nici de o lipsă de coerență legislativă, nici de o normă lipsită de claritate în ceea ce privește prevederea criticată. Fosta șefă a ICCJ susține că autoritățile chemate să interpreteze și să aplice sintagma criticată „trebuie să aibă în vedere rațiunea reglementării, și anume asigurarea integrității persoanei care ocupă funcția de membru al Guvernului, nevoia de a asigura protecția prestigiului funcției de demnitate publică, în considerarea specificului acestei funcții, diferită de cele de demnitate publică alese”.

„Or, săvârșirea unei fapte penale pentru care există sau a existat o condamnare definitivă plasează prin ea însăși persoana în cauză în afara cadrului legal de exercitare a funcției, descalificând-o pe aceasta din punct de vedere legal și moral pentru ocuparea unei astfel de demnități”, argumentează Stanciu, invocând două decizii anterioare ale CCR (nr. 536/2016 și 654/2016).

Din această perspectivă, Stanciu consideră că nu are relevanță distincția făcută cu privire la forma de vinovăție cu care a fost săvârșită infracțiunea, iar prezumția de bună credință și de loialitate a fost „practic desființată ca efect al hotărârii de condamnare”.

„Așa încât, indiferent dacă o astfel de persoană a fost reabilitată, nu i se mai poate încredința exercițiul autorității publice”, concluzionează fosta șefă a ICCJ.

Similar, în privința reabilitării, Stanciu arată că atât reabilitarea de drept, cât și cea judecătorească „nu șterge condamnarea”. „Reabilitarea, ca și amnistia, prescripția și alte cauze care înlătură aplicarea, executarea și consecințele pedepsei, reprezintă o renunțare din partea societății (statului) - pentru rațiuni conforme scopului represiunii - la măsurile de precauție luate față de fostul condamnat. Aceasta nu înseamnă însă și îndreptățirea de a ocupa funcții de demnitate publică, unde exigențele de integritate trebuie aplicate în cel mai înalt grad”, scrie judecătorul CCR în opinia concurentă.

Citește și: CCR: Când încetează interdicția ca persoanele condamnate să facă parte din Guvern

Cei trei judecători CCR care ar fi permis condamnaților penal să fie miniștri