Nr. 2 din PSD: Va exista o remaniere

Data actualizării: Data publicării:
badalau

Președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a declarat marți, după ce mai mulți lideri social-democrați au avut o discuție la sediul partidului cu premierul Mihai Tudose, că va exista o remaniere în Guvern și că ar fi vizați patru miniștri. El a precizat că remanierea e dictată de unele nemulțumiri pe care șeful executivului le are față de anumiți miniștri, care „au încetinit ritmul”.

Niculae Bădălău a negat existența unei crize între premier și conducerea PSD și a avut cuvinte de laudă la adresa lui Mihai Tudose: e „bărbat”, matur, serios, înțelept, a spus nr.2 din PSD despre șeful guvernului. „Știți că am avut unele îndoieli la început, dar acum vă spun că e un premier foarte bun, unul dintre cei mai buni pe care i-a avut România, un om hotărât care cu siguranță va dezvolta România”, a spus Niculae Bădălău.

Președintele executiv al PSD a subliniat că este atributul premierului de a face o remaniere și a precizat că supărarea lui Mihai Tudose este legată de faptul că unele lucruri nu funcționează în Guvern așa cum ar trebui pentru a fi pus în practică programul de guvernare, pe care, de altfel, șeful executivului îl găsește foarte bun, după cum a subliniat Niculae Bădălău. El a precizat că discută tot timpul cu premierul și a făcut-o chiar și ieri, timp de două ore și jumătate, la Guvern, înainte ca Mihai Tudose să iasă public cu declarațiile despre remaniere.

Bădălău susține că lui personal premierul nu i-a spus că ar avea în vedere demisia. De asemenea, liderul social-democrat susține că PSD-iștii nu sunt deranjați de faptul că Mihai Tudose a discutat, marți, la Cotroceni, cu președintele Iohannis. „Mihai respectă programul de guvernare, iar dacă e nevoie de ajustări, acestea se fac la partid”, a punctat Niculae Bădălău. El a recunoscut că presiunea pe Guvern din partea partidului este mare, pentru că și populația are așteptări mari. 

În concluzie, liderul PSD-ist a negat existența vreunui scandal între conducerea PSD și premierul Mihai Tudose și a arătat că Liviu Dragnea și premierul au plecat să ia masa împreună după întâlnirea avută la sediul partidului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri