Constantin Mituleţu a absolvit Dreptul la Universitatea ”Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu şi este Doctor în domeniul Informaţii şi Securitate Naţională al Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”. A absolvit şi un curs la Colegiul Naţional de Apărare şi a urmat şi un program postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă la Colegiul Naţional de Informaţii din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii.
A lucrat, începând din anul 1999, ca şef tură la SC.EMMA.SA Craiova, şef depozit carbunaţi SC.PASAJ.SA Craiova, preşedintele al Consiliului de Administraţie S.C. Pentru Lucrări de Drumuri şi Poduri S.A. Craiova, Şef Serviciu – Serviciul Juridic şi Administrativ la Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna, comuna Bucovăţ, judeţul Dolj.
În ianuarie - iunie 2016, a fost consilier la Comisia specială a Parlamentului de anchetă Nana, apoi a fost consilier al ministrului pentru dialog social, consilier parlamentar, până în 2015, când a trecut la AEP.
ACTUALIZARE. Cei doi candidaţi au fost audiaţi marţi de comisiile juridice ale Parlamentului.
Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, miercuri, de la ora 14,00, în şedinţă comună pentru numirea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, ca urmare a demisiei fostului şef al instituţiei, Daniel Barbu.
Comisiile juridice reunite din Camera Deputaţilor şi Senat au validat, marţi, în unanimitate, dosarele celor doi candidaţi propuşi pentru şefia Autorităţii Electorale Permanente - Florin Mituleţu-Buică, propus de PSD, şi Marian Muhuleţ, susţinut de Opoziţie (PNL, USR şi PMP).
Florin Mituleţu-Buică este în prezent secretar general al AEP, iar Marian Muhuleţ vicepreşedintele instituţiei.
Preşedintele AEP este numit prin hotărâre adoptată de plenul Parlamentului. Şeful AEP nu poate fi membru al unui partid politic, având 15 zile de la validarea mandatului pentru a renunţa la această calitate.
Mandatul este de opt ani şi poate fi reînnoit o singură dată.
Daniel Barbu, care a deţinut funcţia de şef la AEP din anul 2017, a demisionat săptămâna trecută din motive personale, reamintește Agerpres.