Din noile declaraţii de avere aflăm că Vasile Blaga, copreşedinte PNL, şi-a împrumutat partidul cu 45.000 de lei. În schimb, rămâne cu o datorie neplătită de peste un milion de lei, către două persoane fizice. Scadenţa pentru acest împrumut este anul 2017.
Are în conturi puţin peste 454.000 de lei şi aproape 27.000 de euro. Liberalul are două case de locuit în judeţul Bihor şi una de vacanţă la malul mării. De asemenea, mai deţine împreună cu soţia un apartament în Bucureşti.
Şi declaraţia de avere a Alinei Gorghiu vine cu noutăţi după căsătoria cu Lucian Isar. Noua familie deţine o casă în Bucureşti şi două apartamente, unul în Bucureşti, celălalt în Suceava. Cei doi au şi datorii la bancă, o valoare totală de 270.000 de euro. Alina Gorghiu are în conturi aproape 200.000 de lei. Soţul său are 480.000 de lei, 395.000 de euro, 139.000 de dolari şi 84.500 de lire sterline.
Noul preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, deţine împreună cu soţia o casă de locuit în Bragadiru şi un teren. Veniturile obţinute anul trecut de la Camera Deputaţilor au fost de 108.000 de lei.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, păstrează în continuare şase maşini de colecţie, iar în conturi are 38.000 de lei şi 123.000 de euro. El nu a reuşit să acopere datoria făcută în timpul campaniei prezidenţiale din 2014, care se ridică la aproape 500.000 de lei. Anul trecut a încasat în calitate de preşedinte al Senatului 123.000 de lei. Călin Popescu Tăriceanu are trei apartamente în Bucureşti, unul la Năvodari şi o casă de vacanţă în comuna Snagov. El i-a împrumutat colegului de partid, Daniel Barbu, 44.500 lei.
Declaraţie de avere Vasile Blaga
Împrumut către PNL - 45.000 de lei
Datorii către două persoane fizice - 1.1 milioane de lei
Conturi: 454.022 lei
26.738 euro
Imobile: 2 case în judeţul Bihor
1 apartament în Bucureşti
1 casă de vacanţă la Mamaia
Sursa: www.senat.ro
Nume: Declaraţie de avere Alina Gorghiu
Imobile: 1 casă de locuit în Bucureşti
1 apartament în Bucureşti
1 apartament în Suceava
Datorii: Alina Gorghiu - 44.414 euro
Lucian Isar - 224.0000 euro
Cash - Lucian Isar - 480.000 de lei
395.000 euro
139.000 dolari
84.500 lire sterline
Sursa: www.cdep.ro
Declaraţie de avere Florin Iordache
Imobile: o casă pe numele soţiei în Bragadiru
Venituri: 108.000 lei
Sursa: www.cdep.ro
Declaraţie de avere C. P. Tăriceanu
Imobile: 3 apartamente în Bucureşti
1 apartament în Năvodari
1 casă de vacanţă în Snagov
Conturi: 38.000 de lei
123.000 de euro
Datorii: 492.000 de lei - din campania din 2014
Venituri de la Senat: 123.000 de lei
Împrumuturi: 44.500 lei către Daniel Barbu
Sursa: www.senat.ro