Nicușor Dan, întrebat dacă persoane din actuala primărie ar putea ajunge la închisoare: Aș paria pe asta

Data publicării:
nicusor dan
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul general ales al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, luni, că, în termen de o săptămână de la învestire, intenţionează să prezinte situaţia financiară a Primăriei, iar în decurs de câteva luni să realizeze un audit, transmite Agerpres. De asemenea, el a spus că "pariază" pe faptul că anumite persoane ar putea ajunge la închisoare. Dan a mai precizat că vrea să demită șeful Direcției Juridice.

Întrebat, la B1TV, dacă apreciază că ar putea exista persoane din rândul administraţiei precedente care să ajungă la închisoare, Nicuşor Dan a răspuns: "Aş paria pe asta".

"În orice caz, foarte repede o să aflaţi situaţia financiară a primăriei. Primăria Generală, care trebuie să dea o subvenţie şi pe care nu a dat-o şi lipsesc 800 de milioane de lei - toată această situaţie financiară a primăriei şi a instituţiilor din subordine o să o aveţi într-o săptămână, pentru că şi eu vreau să o am într-o săptămână, ca să nu intrăm în incapacitate de plată", a spus el.

Nicuşor Dan a menţionat că va fi realizat şi un audit de către o companie specializată, în urma unui vot în acest sens în Consiliul General şi a unei proceduri de achiziţii, demers care ar putea dura 4-6 luni. A arătat că vor fi analizate afacerile de corupţie despre care a vorbit în timpul campaniei electorale, dar a menţionat că mandatul său va consta în primul rând în rezolvarea marilor probleme ale oraşului.

"Pe afacerile de corupţie de care am vorbit în campania asta electorală, fără îndoială, ne vom duce către ele. Ne vom duce şi pe marile dosare de retrocedări. Cum de au fost împroprietăriţi oameni în Parcul Herăstrău? (...) Nu acesta este obiectivul meu. Cred că mandatul meu, pe care mi l-au dat bucureştenii, este să rezolv problemele curente, mari, grave ale acestui oraş şi să îi dau o direcţie de dezvoltare. Adică să atragem mari investiţii în Bucureşti, să îl profilăm pe piaţa globală ca centru de IT, să avem centre de conferinţe, să aibă loc aici evenimente de business, să vină o agenţie europeană să se instaleze la Bucureşti", a precizat primarul general ales.

El a adăugat că de-a lungul timpului i-au fost aduse la cunoştinţă diverse situaţii, precum concursuri trucate sau oameni angajaţi fără diplome, aspecte despre care spune că vor fi verificate.

"Un segment important din Primăria Capitalei este corpul de control al primarului. De-a lungul timpului mi-au fost aduse la cunoştinţă concursuri trucate, oameni angajaţi fără diplome. Toate lucrurile acestea vor fi verificate şi în măsura în care ele sunt penale, vor fi direcţionate către organele competente. În plus, am vorbit de nişte mari afaceri de corupţie: de Parcul Verdi, de Cinema Lumina, de achiziţia tramvaielor. Promit că ne vom uita cu mare atenţie", a mai spus el.

Potrivit lui Nicuşor Dan, una dintre primele măsuri pe care intenţionează să le ia va fi demiterea şefului Direcţiei Juridice.

Totodată, a vorbit şi despre un prim gest, cu valoare simbolică - deschiderea uşilor primăriei, aflate peste drum de Cişmigiu.

"Acum, ea (uşa - n.r.) e închisă cu lacăt şi dacă nu mă înşel, are şi un covoraş, iar bucureştenii intră prin nişte intrări laterale, înguste. Am fost acuzat că acesta e programul meu de campanie. Nu. Dar este un gest simbolic", a spus el.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Serialul de pe Netflix care a înnebunit România și întreaga planetă, cu peste 330 de milioane de spectatori...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
Ce avere are acum Macaulay Culkin, starul din „Singur Acasă”
Adevarul
Cargoul rusesc „Ursa Major” a fost scufundat în Marea Neagră de „un atac terorist”, spun reprezentanții...
Newsweek
Cum pierd bani la pensie cei 860.000 pensionari care participă la Mica Recalculare? Ce greșeală fac?
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată acum Marv, unul dintre bandiții din "Home Alone". Cu ce se ocupă după ce a renunțat la actorie...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...