Nicolae Moga: 10 august, un eveniment nefericit. Cer ca niciun român să nu mai fie bătut de jandarmi dacă respectă legea

Data actualizării: Data publicării:
nicolae moga agerpres_7957416
Foto: Agerpres

Nicolae Moga, noul ministru de interne după demisia lui Carmen Dan, a declarat joi dimineață că „10 august a fost un eveniment nefericit”. Totodată, el a făcut o declarație șocantă: a cerut jandarmilor să nu mai bată oameni dacă respectă legea! Senatorul PSD a mai dezvăluit că nu a dorit să ocupe funcția pentru care ieri a depus jurământul.

Moga a declarat că nu a dorit să ocupe funcția de ministru al afacerilor interne și a explicat că poziția este una politică într-o structură militarizată: „Vă spun cu toată răspunderea că nu am vrut să ocup această funcție, după cum bine știți, dar dacă tot a fost să fie, atunci ne apucăm de treabă serioasă”.

Noul șef de la MAI a mai spus că a avut întâlniri cu șefi din structurile ministerului și a subliniat că măsurile pot fi adoptate doar atunci când se cunoaște adevărul.

„După întâlnirea de președinție, am avut o ședință de Guvern, iar după ședință, am avut o întâlnire cu șefii de arme. Am încercat să discutăm, să vedem care sunt modalitățile de lucru. I-am lăsat pe șefii de arme să spună părerile, am stabilit modalitatea de lucru și am avut lucruri pe care am ținut neapărat să le comunic. În primul rând, prioritatea zero este siguranțea cetățeanului. Am stabilit modalitatea de lucru instalând respectul reciproc: dumnealor mă respectă pe mine, eu îi respect pe ei. De asemenea, am stabilit lucruri care mă deranjează și pe care nu le accept. Vorbesc despre adevăr și de minciună. La noi, aici, trebuie să se instaleze purul adevăr, pentru că numai așa putem să luăm măsuri în cunoștință de cauză. Am spus și că nu doresc ca la ușa mea să vină toți comandanții de arme în fiecare dimineață. Le-am spus că o să mă duc eu la toate structurile ale MAI și o să analize cu celeritate problemele pe care le au”, a mai spus Moga.

Nicolae Moga: „Să nu cumva să se aştepte de la mine lumea acum că a venit Mesia” 

Ministrul a făcut și o comparație ieșită din comun: „Să nu cumva să se aştepte de la mine lumea acum că a venit Mesia şi rezolvă toate problemele! Nu!”

El a mai spus că ministerul pe care îl conduce este „unul din pilonii societății românești”.

„Din câte am observat, avem profesioniști aici. Din câte știu, nu toate lucrurile, finanțările sunt pe placul tuturor și confom necesităților. Dar nu am toate elementele să vă spun. Vă spun că aici trebuie instalată legea. Toată lumea trebuie să respecte legea. Eu vorbesc în cadrul MAI, nu aici, în clădirea asta. În cadrul MAI toată lumea trebuie să respecte legea”, a precizat Moga.

Potrivit noului ministru de Interne, la întâlnirea de miercuri cu comandanții de arme a precizat și modalitatea de promovare în funcție: „Avansează cine performează. Eu, din câte am văzut, avem profesioniști, trebuie puși în valoare. Poate nu au resurse necesare, poate nu au fost mobilizați suficient. Eu plec cu dreptul, dar vă spun cu sinceritate: cine minte, nu-și face datoria, nu este prieten cu mine și nu va fi colaborator”.

Noul ministru de interne, declarație șocantă. Jandarmii au voie să bată români dacă încalcă legea 

Referitor la protestul românilor din străinătate de anul trecut, ministrul a spus că „10 august a fost un eveniment nefericit. Acolo, lucrurile au fost combinate”.

Eu cer ca niciun cetățean, niciun român să nu mai fie bătut de un jandarm atâta timp cât respectă legea. Dar niciun jandarm să nu mai fie bătut sau jignit de către un cetățean rău-voitor care încalcă legea. Astea-s lucruri foarte clare pentru mine”, a mai declarat Nicolae Moga.

„Există în democrație libertatea de exprimare. Cu toții ne-o dorim, am vrut democrație, așa o să facem. Dar, atenție! Trebuie să înțelegem ce sistem să aplicăm la nivelul ordinii publice. Ne place cel din UE, unde suntem membri cu drepturi depline, așa cum este Germania, cum este Franța. Cum este peste Ocean, în America? Atunci, stăm de vorbă şi o să facem aşa cum este acolo. Deocamdată noi avem lege, nişte regulamente, care trebuie respectate cu stricteţe”, a mai spus Nicolae Moga.

Nicolae Moga, cel care a depus miercuri jurământul în funcţia de ministru al Afacerilor Interne, este senator PSD de Constanţa, aflat la al treilea mandat şi vicepreşedinte al Biroului Permanent al Senatului României. Între 1996-2000, a fost preşedintele televiziunii Neptun Constanţa.

Redactor web: George Costiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”