Monica Ridzi, cu o zi înainte de sentinţa în dosarul de corupţie: Altarul de sacrificiu are nevoie de al 13-lea ministru

Data publicării: 15.02.2015 16:33

Textul postat duminică pe blog de Monica Iacob Ridzi începe cu prezentarea situaţiei bunicilor săi paterni, cetăţeni români de origine germană, care au fost deportaţi în Uniunea Sovietică, în ianuarie 1945, scrie Mediafax.

„Printre cei deportaţi au fost şi bunicii mei. Tatăl meu avea atunci un an şi cinci luni, exact cât are fetiţa mea în acest moment. Începuse să rostească primele cuvinte şi era un copil vesel. A rămas plângând acasă cu bunica lui”, scrie Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului şi Sportului.

Ea vorbeşte apoi despre ceea ce s-a întâmplat cu bunica sa la întoarcerea din lagăr, când nu a mai fost recunoscută de fiul său - tatăl fostului ministru -, dar şi despre faptul că aceasta s-a recăsătorit, crezând că soţul său a murit în Uniunea Sovietică, câţiva ani mai târziu dovedindu-se că acesta era însă în viaţă.

Apoi, Monica Iacob Ridzi povesteşte despre tatăl său, despre boala acestuia şi despre decesul la vârsta de 59 de ani, precizând că, în urma acestei experienţe, a înţeles încă o dată „că există valori mult mai importante decât cele financiare, că cea mai importantă este sănătatea” şi că oamenii nu se pot împotrivi sorţii.

Ea continuă, punând sub semnul naivităţii multe din lucrurile care i s-au întâmplat. Astfel, ea vorbeşte despre viaţa alături de soţul său, la Petroşani, „într-un modest apartament cu trei camere”, susţinând că amândoi au decis să se implice în politică în speranţa că vor putea schimba ceva în această ţară.

„Mi-am dorit să nu mai moară oameni nevinovaţi prin spitale şi să dăm o şansă Văii Jiului. Am crezut că toţi sunt corecţi şi cu frică de Dumnezeu, ca mine. Am fost naivă, recunosc. Am plătit politic şi personal pentru naivitatea mea de a fi crezut prea mult în oameni. Am înţeles preţul pe care credulitatea mea l-a impus într-o lume mai mult mercantilă şi mai puţin cu suflet”, scrie Monica Iacob Ridzi.

Ea povesteşte apoi despre preluarea mandatului de ministru al Tineretului şi Sportului, în decembrie 2008, menţionând că atunci „a avut o strângere de inimă”, însă a fost convinsă să accepte această funcţie de colegii din partid.

„Argumentele colegilor din partid au fost puternice: ai demisionat din Parlamentul European, ai candidat şi ai fost aleasă cu un număr foarte mare de voturi în Parlamentul României, nu poţi să refuzi… Am acceptat. Când am aflat că eram de fapt al 13- lea ministru al sportului am avut o strângere de inimă… dar recunosc, nu bănuiam nicio secundă în acel moment că într-un minister salariaţii pot face ce vor, peste capul ministrului”, mai arată Ridzi.

De asemenea, ea prezintă şi probe din dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, spunând că a fost condamnată de instanţă pentru că ar fi plătit „nişte bani către două firme, deşi, conform probelor din dosar, banii au fost plătiţi la "ordinul" directorului general economic din minister, Paul Diaconu”, împotriva voinţei sale.

Ea precizează că a dovedit în instanţă că la momentul efectuării plăţilor, 11 mai 2009, nu se afla în ţară, fiind la Bruxelles, astfel încât nu avea cum să semneze ordonanţările de plată.

Un complet de cinci judecători de la instanţa supremă a finalizat luni dezbaterile în dosarul în care Monica Iacob Ridzi este acuzată de abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului, când aceasta era ministru al Tineretului şi Sportului. Completul a rămas în pronunţare în acest caz, urmând să dea decizia definitivă în 16 februarie.