VIDEO. Monica Iacob Ridzi a ieșit din închisoare

Data actualizării: Data publicării:
ridzi eliberata

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi, care a executat doi ani şi opt luni din pedeapsa de cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu, a fost pusă în libertate. Decizia a fost luată de magistrații de la Tribunalul Cluj, iar Ridzi a părăsit penitenciarul în cursul serii.

iacob ridzi - agerpres_4014981
Foto: Agerpres

ACTUALIZARE. Monica Iacob Ridzi a ieșit din închisoare. Ea a spus că ultimele cinci ore, de la pronunțarea deciziei instanței până în momentul în care a părăsit penitenciarul, au fost „cele mai grele” din întreaga perioadă de detenție.

Ea a spus că își dorește în primul rând să ajungă acasă, la cei doi copii ai ei.


Fostul ministru al Tineretului Monica Iacob Ridzi a fost încarcerată la Penitenciarul Gherla. 

Judecătoria Gherla a decis în 27 octombrie liberarea condiţionată a Monicăi Iacob Ridzi, însă decizia a fost atacată de procurori.

Se întâmplă un caz unic în România. Sunt executată atât de ANAF, cât şi de executorul judecătoresc pentru aceeaşi sumă, prejudiciu. Practic, sunt executată de două ori… Am participat la peste 100 de programe în penitenciar, mi-am dus crucea cu decenţă în ultimii trei ani. Am fost declarată iniţial inaptă pentru muncă pentru că aveam 7 afecţiuni medicale. Acum am 15 afecţiuni, 14 dintre ele constatate la Spitalul Penitenciar Julava, unde am fost internată. Am insistat să lucrez, am făcut nenumărate cereri până mi-au fost aprobate… Totul pentru a câştiga zile de libertate, să pot fi alături de cei doi copii ai mei…Am lucrat cinci luni la curăţenie, de un an lucrez la servirea mesei, lucrez zece ore pe zi, muncă fizică, numai Dumnezeu ştie ce este în sufletul meu…Îmi e greu să va descriu în cuvinte ce simt cei doi copii. Mă roagă în fiecare zi să merg acasă. Refuză să meargă la grădiniţă în lipsa mea. Băieţelul a început clasa întâi, are dificultăţi mari de adaptare în lipsa mea… Lăsarea mea în detenţie şi fiecare zi departe de copii nu fac decât să ne afecteze şi mai mult situaţia medicală, atât a mea, cât şi a copiilor. Conform noii legi, eu am primit 150 de zile de libertate şi eu am obţinut altele prin muncă. Practic, patru ani din cinci sunt consideraţi executaţi. Vă rog respectuos să îmi permiteţi să ajung acasă lângă cei doi copii, pentru că această cruce mă apasă tot mai greu. Sunt momente în care simt că mă prăbuşesc psihic”, a declarat Monica Iacob Ridzi la Judecătoria Gherla, potrivit presei locale.

Monica Iacob-Ridzi a fost condamnată în 2015 la cinci ani de închisoare în dosarul „2 Mai”, în care a fost judecată pentru abuz în serviciu în formă calificată, fals intelectual şi participaţie improprie de acces fără drept la un sistem informatic. Alături de Ridzi, în acelaşi dosar, au fost judecate şi condamnate alte 11 persoane, foşti angajaţi ai ministerului Tineretului, administratori de firme, colaboratori. Ea a fost găsită vinovată după ce procurorii DNA au acuzat-o că a plătit în 2009 servicii fictive unor companii preferenţiale, pentru organizarea manifestărilor de Ziua Tineretului, şi astfel a adus un prejudiciu de peste 600.000 de euro Ministerului Turismului.

Surse: Digi24, News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...