Moise Guran: Ce ar mai fi pesedeul fără corupți? Dar România ce ar fi?

Data publicării:
Moise Guran Digi24 3 -2

 

„Deşi de această dată apreciez poziţia preşedintelui Klaus Iohannis, care l-a sunat pe Dragnea şi l-a sfătuit să se retragă, totuşi cred că şi eu şi Iohannis greşim, confundând cauza cu efectul. Dragnea, toleranţa PSD-ului la corupţie şi faptul că acest partid este unul reprezentativ, acestea sunt efecte. Poate totuşi ar trebui să umblăm la cauze.

Problema noastră, a tuturor, este că acest partid rămâne reprezentativ pentru România din cauza faptului că noi, ca societate, am devenit toleranţi la corupţie, iar aranjamentele politice de tipul celor pentru care a fost condamnat Dragnea sunt receptate ca fiind neimportante, minore. Și cum ar putea fi considerată altfel de către populaţie plimbarea cu urna pe la votanţi sau plimbarea votanţilor cu autocarul la urnă, când au existat informaţii credibile privind funcţionarea autocarelor electorale inclusiv la alegerile din Consiliul Superior al Magistraturii. Că, ce să vezi, nici la nivelul unor elite sociale şi intelectuale, aşa cum sunt magistraţii, partea asta cu democraţia nu ţine de principii, cât ţine de oportunităţi. Aşa că haideţi să ne reanalizăm cu toţii ca societate. Nici Dragnea, nici PSD-ul, nici chiar condamnarea uşoară pe care acesta a primit-o acesta de la Înalta Curte nu sunt cauzele coruperii societăţii noastre.

Pervertirea gravă a unor valori, lipsa unor lideri şi a unor modele credibile şi curate, ba chiar şi absenţa unor perspective de curăţare morală a societăţii… acestea sunt cauzele reale ale corupţiei. Să fim sinceri! Societatea noastră nici nu poate fi mai mult decât este, atâta timp cât fiecare dintre noi nu îşi depăşeşte propria ipocrizie precum şi comfortul călduţ al nepăsării”, scrie Moise Guran.

Comentariul integral AICI.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai nebunesc sens giratoriu din lume. Cine are prioritate și cine o cedează în...
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Imagine rară cu celebrul artist, la un an de...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
Cine sunt starurile care vor juca în următorul film al lui Nolan. Filmările, în toată lumea
Adevarul
Misterioșii regi ai dacilor. Cine au fost căpeteniile care au răspândit faima de temut a războinicilor...
Newsweek
Pensiile vor fi indexate abia în februarie sau martie. De ce NU cresc pensiile din ianuarie?
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au aliniat astfel încât să ne aducă...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...