Declarația a fost făcută în condițiile în care scenariul unui candidat independent susținut de PSD la alegerile prezidențiale este vehiculat din nou, după ce Victor Ponta a spus că nu exclude varianta Mircea Diaconu pentru Cotroceni.
Mircea Diaconu a venit la BEC la ora 10.00 şi şi-a ridicat rapid mandatul, după care a ieşit din sediul BEC. El a fost aclamat de un grup de simpatizanţi, care strigau: „Mircea nu fură, nu minte, de aia îl vrem preşedinte”. Diaconu le-a făcut semn să înceteze şi le-a spus: „Hai, mă, terminaţi!”.
Întrebat de jurnalişti dacă va candida la Preşedinţie, el a răspuns negativ, precizând că acesta este un lucru serios, care ar trebui tratat ca atare şi de partide. El a spus că, „miraculos aproape”, a fost votat cu aproape 7% pentru a deveni europarlamentar.
Totuși, sociologul Vasile Dâncu a declarat zilele trecute la Digi24 că știe „din interior” că Mircea Diaconu a fost sprijinit în alegeri de PSD și acest fapt a produs confuzie în rândul alegătorilor.
„N-am câştigat decât povară şi responsabilitate”, a declarat, vineri, Mircea Diaconu. El a menţionat că are, ca parlamentar, pârghii limitate pentru a răspunde încrederii acordate de cei care l-au votat, scrie Mediafax.
Diaconu a mai spus că va lansa, la ora 18.30, o carte la Bookfest, de care este foarte mândru şi pe care o consideră, spre deosebire de dobândirea mandatului de europarlamentar, una dintre adevăratele sale realizări. Actorul a plecat apoi de la sediul BEC.