Scenariul candidaturii lui Mircea Diaconu la Cotroceni cu sprijinul PSD, comentat de invitații Jurnalului de Seară

Data publicării:
jurnalul de seara invitati

S-ar putea ca PSD să aibă acest calcul. Amintiți-vă, Sorin Oprescu la Primăria Capitalei, care a jucat rolul independentului susținut de PSD. Gura lumii spune că Mircea Diaconu şi-ar fi câştigat mandatul şi cu ajutorul PSD, cu câteva voturi cedate de către PSD. Se spune că sunt multe buletine de vot anulate pentru că sunt ştampile puse și pe PSD şi pe Mircea Diaconu, adică electoratul PSD a fost ușor derutat”, a spus Adriana Săftoiu, purtător de cuvânt al PDL.

„Pe de altă parte, cred că şi PSD a fost surprins de scorul domnului Diaconu pentru că, în București cel puțin, au existat secţii de votare unde Mircea Diaconu a avut număr mai mare de voturi decât PSD. Asta cred că atinge totuși, puțin, vanitatea PSD. Le-a scăpat puțin din mână jucătorul”, a spus ea.

Chiar și așa, Adriana Săftoiu nu exclude ca PSD să ia în calcul candidatura unui independent.

„Se salvează şi domnul Ponta, care a spus de nenumărate ori că nu-și dorește să candideze, ci preferă să rămână mai departe prim-ministru. Pe de altă parte, Mircea Diaconu a spus că nu va face niciun pact cu partidele. Rămâne de văzut”, a adăugat ea.

Cristian Preda, europarlamentar al Partidului Mișcarea Populară, a spus că, indiferent despre ce independent ar fi vorba, nu va vota un candidat care este susținut de PSD.

„M-a mirat o declaraţie pe care a făcut-o Mircea Diaconu. L-am auzit spunând că discută cu vreo patru grupuri din Parlamentul European – sunt șapte cu totul – dar că nu va merge la nici unul”, a mai spus el.

Cristian Preda a amintit că Mircea Diaconu este un actor cunoscut atât tinerilor, cât și celor mai în vârstă, iar analistul Cristian Pîrvulescu a aminit și de cariera politică – Mircea Diaconu a fost parlamentar și ministru.

Pe de altă parte, deputatul PSD Mihai Sturzu s-a ferit să comenteze direct acest subiect.

„Principala obligaţie a politicienilor e să aibă grijă ca ţara să fie condusă corect (...) Astfel de decizii se iau într-un cadru mai larg. Nu este o singură decizie a unei singure persoane”, a spus el.

Mihai Sturzu a amintit o declarație a premierului Victor Ponta, potrivit căreia o decizie în privința candidatului la președinție va fi luată în cadrul unui congres al partidului, în septembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”