Ministrul economiei, propus interimar în locul lui Florin Jianu
Data publicării:
Ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, este propus interimar la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, după ce postul a rămas vacant în urma demisiei lui Florin Jianu.
Premierul Sorin Grindeanu i-a transmis, vineri, preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de nominalizare a ministrului economiei, Alexandru Petrescu, ca ministru interimar pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
Președintele Klaus Iohannis este însă plecat din ţară şi nu a semnat încă interimatul. Prin urmare, bugetul Ministerului pentru Mediu de Afaceri a fost prezentat în Parlament de către un secretar de stat.
Florin Jianu, titularul de la Mediul de Afaceri, şi-a anunţat plecarea din Guvern pe Facebook, la două zile de la modificarea Codurilor penale prin ordonanță de urgneță. Acesta a spus că nu poate accepta minciuna şi impostura. Şi-a pregătit mesajul demisiei încă de marţi seara, dar a sperat că poate, totuşi, Guvernul va repara „eroarea”.
Interimatul la conducerea unui minister poate dura maximum 45 de zile.
Florin Jianu a demisionat, joi, în semn de protest față de atitudinea Guvernului, care a generat proteste ample. „Mă opresc aici din activitatea guvernamentală pentru că aşa îmi dictează conştiinţa, iar asta nu este negociabil pentru nimic în lume!!!”, a scris ministrul pe Facebook. „România nu merită ce i se întâmplă acum, românii nu merită ce li se întâmplă acum!”, a adăugat Jianu.
„Am reflectat cu responsabilitate la ceea ce este etic să fac în continuare şi nu în principal pentru probitatea mea profesională, pentru că aici am conştiinţa curată, ci pentru copilul meu, pentru cum o să mă uit in ochii lui şi ce anume o să îi spun peste ani. O să îi spun că tata a fost un laş şi a girat acţiuni pe care nu le împărtăşeşte sau a ales să iasă cu fruntea sus dintr-o poveste care nu este a lui?!", îşi începuse ministrul postarea.