PNRR-ul României a primit aprobarea finală. Florin Cîțu: Urmează implementarea și ar trebui ca în decembrie să avem primii bani
ACTUALIZARE 12:15 Premierul interimar Florin Cîțu a anunțat, joi, după ședința miniștrilor de Finanțe ai UE, că PNRR-ul României a trecut de ultimul pas în ceea ce privește aprobarea la nivelul UE și urmează să fie implementat. Acesta a spus că în decembrie România ar trebui să primească prima tranșă de fonduri europene.
„A fost o ședință ECOFIN mai scurtă ca de obicei. Partea bună e că nu au fost întrebări, nici observații la PNRR-ul României. A fost o prezentare a ministrului Finanțelor. A fost o prezentare foarte scurtă.
Gata. Tot ceea ce ținea de Comisia Europeană a fost făcut, acum este pe umerii noștri. Urmează implementarea PNRR și ar trebui ca în decembrie să avem primii bani din PNRR. Ordonanța este deja dată, trebuie să dăm un HG. Unele acte se pot face în Parlament, dacă n-o să avem Guvern, printr-un proiect de lege. Nu este nicio problemă”, a declarat Florin Cîțu.
Acesta a precizat că un guvern ar putea fi votat săptămâna viitoare.
Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, a transmis, pe Twitter: „Vești excelente: miniștrii de finanțe din UE au aprobat planurile de redresare din Estonia, Finlanda și România. Numărul total de planuri aprobate = 22. Și banii europeni încep să curgă acolo unde este nevoie. Concentrați-vă acum: puneți planurile în aplicare cât mai curând posibil”.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
-știre inițială-
Miniștrii de Finanțe din UE s-au reunit, joi, pentru a aproba Planul Național de Redresare și Reziliență al României. Aprobarea PNRR în ECOFIN este ultimul pas înainte ca România să poată solicita banii europeni.
După ce Planul Național va fi aprobat și de miniștrii de finanțe din ECOFIN, România poate solicita avansul de 3,7 miliarde de euro, adică 13% din suma totală.
Începând cu ora 12:15, Andrej Sircelj, ministrul sloven al finanțelor, și Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv al CE responsabil cu o economie în serviciul cetățenilor, și comisar pentru comerț, vor susține o conferință de presă.
Guvernul a anunțat că premierul interimar Florin Cîțu va participa, în format online la întâlnirea Consiliului ECOFIN, în cadrul căreia va fi aprobat Planul Național de Redresare și Reziliență al României. Premierul se va afla, alături de ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, la Ministerul Finanțelor. La finalul întâlnirii, acesta va face declarații de presă.
La finalul lunii septembrie, Comisia Europeană a aprobat Planul Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României, care valorează 29,2 miliarde de euro, împărțiți în două părți aproape egale ce reprezintă granturi, respectiv împrumuturi. Executivul european a ținut cont de 11 criterii de evaluare. Din acești bani, 41% sunt alocați pentru investițiile și reformele privind mediul și tranziția „verde” iar 21% pentru digitalizarea României. Acești bani vor fi acordați în funcție de atingerea obiectivelor de pe parcursul celor cinci ani în care se aplică planul.
Proiectele finanțate trebuie finalizate până în 2026.
Proiectele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă
1.Sisteme de apă şi canalizare - 1,88 miliarde de euro
- 1630 km construiți de rețele de apă
- 2470 km construiți de rețele de canalizare
- conectarea a 88.000 de gospodării la rețele de apă şi canalizare
2.Împăduriri şi protejarea diversității - 1,37 miliarde de euro
- plantate 45.000 de hectare de pădure
- 2900 habitate de pajişti reconstruite ecologic
3.Managementul deşeurilor - 1,2 miliarde de euro
- ţinta de 55% grad de reciclare în 2025
- 553 echipamente de monitorizare a poluării aerului
4.Sectorul de transport - 7,62 miliarde de euro
- 434 km de autostradă construiți
- 52 stații electrice construite
- 625 hectare de perdele forestiere
- implementarea unui nou sistem de taxare "poluatorul plăteşte"
- înnoirea a 200.000 de maşini din parcul auto până în 2026
- 311 km de cale ferată modernizată
- 110 km de cale ferată electrificată
- 206 km de cale ferată cu sistem modern de centralizare
- 12,7 km de rețea nouă de metrou
- 32 de trenuri noi de metrou
5.Fondul pentru Valul Renovării - 2,2 miliarde de euro
- 1000 - 1500 blocuri reabilitate energetic
- 2000 clădiri publice reabilitate
6.Energie - 1,62 miliarde de euro
- 400 km rețea de distribuţie gaz metan si altele cu emisii scăzute de carbon
- finalizare punere în funcțiune a cel puțin 100MW (200MWh) capacitate de stocare energie electrică
7.Cloud guvernamental şi sisteme publice digitale - 1,89 miliarde de euro
- legarea ministerelor într-o singură rețea
- 8,5 milioane de cetățeni cu carte de identitate electronică
- 300.000 de funcționari publici instruiți digital
- internet de mare viteză în 790 de sate
8.Reforma fiscală şi a sistemului de pensii - 482 milioane de euro
- creştere venituri colectate cu 3% din PIB
- 600.000 case de marcat conectate la sistemul IT ANAF
- pensii speciale limitate
- sistem nou de pensii cu indexare automată
9.Sprijin pentru mediul de afaceri, cercetare, inovare - 2,36 miliarde de euro
- 3000 de contracte de finanțare prin schema de ajutor de stat pentru digitalizarea IMM-urilor
- 280 de contracte de finanțare prin Schema de minimis pt listare la bursă
- 500 de vouchere acordate prin schema de Suport pentru mediul de afaceri
10.Fond local pentru tranziția verde şi digitală a UAT-urilor - 2,1 miliarde de euro
- 140.000 mp construiți pentru locuințe sociale
- 880.000 mp construiți de locuințe pentru specialişti în educație şi sănătate în mediul rural
- 420 autobuze electrice, cu stații de încărcare şi 50 de tramvaie (în municipii reşedință de județ)
- 6500 de stații noi de încărcare vehicule electrice
11.Turism şi cultură - 200 milioane de euro
- 30 castele, 95 biserici şi mănăstiri, 20 de sate cu arhitectură tradițională puse în valoare
- 3 castele, 11 biserici şi mănăstiri, 3 fortificații romane restaurate
-15 destinații turistice verzi certificate
- 10 prezentări naționale şi internaționale de film românesc
12.Sănătate - 2,45 miliarde de euro
- 200 de centre comunitare construite sau renovate, cu dotări noi şi personal
- 3000 de cabinete de asistenţă medicală primară dotate si renovate, în special la sate
- 26 secţii de terapie intensivă nou-născuţi, inclusiv ambulanţă transport nou-născuți
- 30 de ambulatorii reabilitate/modernizate/extinse/dotate
- 10 unităţi medicale mobile
13.România Educată - 3,6 miliarde de euro
- 50 de şcoli noi
- 1800 de microbuze verzi pentru transportul elevilor
- 75.000 săli de clasă dotate cu mobilier
- 20.000 locuri de recreere şi lectură
- 20.000 de locuri de cazare nou create în campusuri universitare
- 1175 SMART LAB-uri
- 140 de creşe înființate şi operaţionalizate
-10 centre de învăţământ dual.
În evaluarea Planului, Comisia a ținut cont de 11 criterii condiționate de următoarele:
- - măsurile au un impact pe termen lung;
- - măsurile adresează provocările identificate în recomandările specifice de țară sau un set semnificativ dintre acestea;
- - pragurile și obiectivele care permit monitorizarea reformelor și investițiilor în mod clar și realist;
- - planurile ating 37% din obiectivul climatic și 20% din obiectivul digitalizării;
- - planurile respectă principiul „să nu faci un rău semnificativ”;
- - planurile acordă un mecanism de control și audit adecvat și stabilesc cât de plauzibile sunt costurile.
Editor : R.K.
- Etichete:
- romania
- uniunea europeana
- bani europeni
- ecofin
- pnrr
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News