Mediafax: Radu Stroe ar putea prelua Transporturile, iar Internele – T. Chiuariu, C. David sau G. Scutaru

Data publicării:
radu stroe- mfax-1

Radu Stroe/ Foto: Mediafax

Surse din PNL au precizat, miercuri, pentru Mediafax, că în partid sunt în lucru mai multe scenarii în ceea ce priveşte situaţia creată de necesitatea avansării unei noi nominalizări pentru Ministerul Transporturilor, în urma retragerii lui Silaghi.

Unul dintre scenarii vizează o rocadă, în sensul că ministrul Internelor,Radu Stroe, ar urma să preia portofoliul Transporturilor, iar locul său de la Interne să fie ocupat fie de Tudor Chiuariu, fie de Cristian David, fie de George Scutaru.

Potrivit surselor citate, există liberali care şi-ar dori ca Ministerul Transporturilor să fie preluat de către actualul ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, şi acest scenariu având deci la bază o rocadă a miniştrilor PNL pe ministerele deţinute de liberali.

Sursele menţionate au precizat că în PNL există o competiţie pentru funcţia de ministru al Transporturilor, întrucât mulţi liberali îşi doresc această demnitate.

Potrivit aceloraşi surse, PNL se află în acest moment în faza de strângere de propuneri pentru portofoliul Transporturilor.

Deputatul liberal Ovidiu Silaghi și-a retras candidatura la funcția de ministru al Transporturilor, iar PNL va face o altă nominalizare pentru acest portofoliu, a declarat, luni, premierul Victor Ponta. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri