O. Silaghi şi-a retras candidatura. PNL va face altă nominalizare pentru Transporturi

Data publicării:
Ovidiu silaghi-Mediafax Foto-Gabriel Petrescu 1

Principalele declarații ale premierului:

Ne dorim ca modelul promovat de președintele Băsescu, de distrugere a adversarului prin calomniere, să țină de un regim care, în curând, își va înceta existența.

Și PDL a promovat propuneri pe zona economică, pe care le-am tratat cu toată seriozitatea. Ne dorim dialog între putere și opoziție. Am luat act de propunerea de reducere a cotei unice.

Reducerea de la 1 ianuarie a cotei unice ar presupune, însă, un deficit de încasări de 6 miliarde de lei. Alte măsuri, precum reducerea CAS și creșterea salariului minim, ar produce un deficit total de 12 miliarde de lei.

Sunt convins că atunci când faci propuneri cu cifre există și calcule. Suntem dispuși să avem un dialog instituționalizat cu opoziția.

De la 7 mai 2012, lucrurile arată în felul următor: s-a ajuns de la 7% la 21% grad de absorbție a fondurilor UE.

731 de milioane de euro de au intrat in trezoreria statului numai în luna iulie, cât în trei ani de guvernare Boc. Încep să nu mai fie proiecte, la Mediu, de exemplu.

În octombrie-noiembrie vreau să declanșăm o consultare privind exercițiul bugetar 2014-2020.

Domnul Silaghi și-a retras candidatura de la funcția de ministru al Transporturilor. PNL va face o altă propunere.


Până luni, 26 august, trebuie să avem un nou ministru. Dacă nu ai ministru, nu ai nici secretar de stat.

Regret că domnul Silaghi se află în această situație. Va merge la DNA și va da explicații. Prima dată a avut o sesizare de la ANI.

Rezilierea contractului făcut de Anca Boagiu cu Nelu Iordache am făcut-o noi. Este un contract din bani europeni. A fost reziliat în timpul ministeriatului domnului Silaghi.

Nu pot să fac niciun fel de comentariu pe baza unui comunicat al DNA. Ovidiu Silaghi va merge miercuri la DNA. Nu știu ce este în dosar, habar n-am.

La momentul când l-am propus pe domnul Silaghi, el nu era vinovat de nimic. Nu exista nicio acuzație.

Nu intră în atribuțiile mele să citesc dosare. Nu intră nici în ale președintelui.  

Sunt convins că avocatul și domnul Silaghi vor afla cum se face că ești acuzat că ai reziliat un contract. Bani poate a primit Boagiu, ca sa-l semneze.

___________

Sorin Ioniță, președintele organizației Expert Forum, a comentat implicațiile acestei situații la Digi24. Urmăriți dezbaterea în materialul video atașat.

____________________________________________________

Anunțul privind declarația de presă a lui Victor Ponta a venit la scurt timp după ce procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a solicitat Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să sesizeze Camera Deputaţilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Ovidiu Silaghi.

Ovidiu Silaghi a fost propus de PNL pentru a fi ministru al Transporturilor, după de Relu Fenechiu a fost revocat din funcție. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...