Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a lansat un atac la adresa premierului Ludovic Orban și la adresa miniștrilor din Cabinetul său, la dezbaterea moțiunii de cenzură. El spune că Orban și-a scăpat de sub control miniștrii, care „fac numai prostii”.
„Dacă, până înainte de ședința de Guvern de ieri, eram îngrijorat, ca oricare român, după ședința de ieri și după discursul lui Ludovic Orban, eu chiar sunt revoltat. Mă mir că un om cu o asemenea structură antidemocratică, care nu poate digera în niciun fel democrația, a putut să ajungă premier. În loc să guvernați România, de 3 luni stați să visați cum să vă păstrați scaunul, iar România stă neguvernată, la marginea democrației”, a spus Marcel Ciolacu, de la tribuna Parlamentului.
„O țară nu poate fi guvernată prin angajări de răspunderi și zeci de ordonanțe de urgență. Până acum nu și-a permis nimeni acest lucru”, a continuat el.
Ciolacu a criticat ordonanța de urgență dată ieri de Guvern, care permite spitalelor private să acceseze fonduri din programele naționale de sănătate pentru tratamentul pacienților.
„Le răpiți omenilor accesul la sănătate și le spuneți sec: cine are bani trăiește, cine nu, moare. Agenda cetățenilor nu e și agenda PNL”, a spus el.
„În doar 3 luni, acest guvern a adus haos și instablitate, de asta trebuie să plecați, d-le Orban. Sunt revoltat pentru că stați și visați cum să vă păstrați locul de premier, în timp ce miniștrii fac numai prostii. Vă rog să vă treziți! Înțeleg că aveți colegi care vă spun premierul atomic, e o competiție cu Klaus Iohannis care să stingă mai repede focurile pe care miniștii le aprind în fiecare zi. Ați scăpat lucrurile de sub control”, a mais pus Ciolacu.
„Cu guvernul PNL chiar există riscul să ne culcăm sănătoși și să ne trezim morți, în groapă, în faliment”, a mai spus șeful PSD.