Marcel Ciolacu: Cred că dacă nu intram în coaliție, acum aveam 60%. La ce ne folosea?

Data publicării:
marcel ciolacu face declaratii
Marcel Ciolacu, premierul României. Foto: Inquam Photos / George Călin

Marcel Ciolacu a declarat în cadrul Conferinței județene PSD Hunedoara că probabil PSD ar fi avut un scor de 60%, dacă nu forma o coaliție cu PNL. "La ce ne folosea?", s-a întrebat retoric premierul, în condițiile în care țara, în pofida acestor procente, ar fi fost în criză socială, fondurile europene ar fi rămas blocate, iar guvernarea nu era una eficientă. Totodată, Ciolacu a spus că ori de câte ori spune că este posibil ca din 2024 să se formeze aceeași coaliție, poate chiar o alianță cu PNL, afirmațiile sale ajung subiect de Breaking News, dând asigurări că o decizie în acest sens va fi luată dacă un astfel de proiect are susținerea românilor.

"La ce ne folosea să avem 60%, dar o țară cu fonduri europene blocate, o țară care era într-o criză socială, o țară și-o guvernare care nu-și găseau eficiența?

Am intrat cu inima deschisă, susținut de colegii mei, și am reușit în această coaliție să aducem coerență guvernamentală, împreună cu PNL.

Asta nu înseamnă – aici Paul Stănescu are rolul cel mai important – că eu, Marcel Ciolacu, voi lua o decizie care va dăuna PSD. Asta nu înseamnă că vom trăda PSD. Să fii responsabil și să iei o astfel de decizie într-un moment complicat nu e o rușine. Câteodată, procentele contează mai puțin față de angajamentul pe care îl avem fiecare față de România și de oameni", a declarat Ciolacu la Hunedoara.

În ceea ce privește o posibilă coaliție sau alianță în 2024 cu PNL, premierul a spus că este posibil ca din 2024 să fie formată aceeași coaliție, dar a dat asigurări că nu va lua vreodată decizia de a intra într-o alianță care nu are un proiect pentru România, pentru că nu ar avea credibilitate. 

"De câte ori spun că e posibil ca din 2024 să formăm aceeași coaliție, poate formăm o alianță, imediat apare veșnicul Breaking News – PSD și PNL fac liste comune. «Care-i președintele, care-i premierul?».

Eu și colegii mei din conducere partidului nu o să luăm niciodată o decizie a unei alianțe care n-are un proiect de țară pentru România.

Nu o să luăm o decizie, dacă acel proiect nu este susținut de români, dacă noi, împreună cu orice formațiune politică am dori să facem acest proiect, nu avem credibilitate în fața românilor.

Așa funcționează lucrurile într-o democrație consolidată după 33 de ani. Am depășit momentele pompieristice în care se făceau guvernele trăgând din căciulă, fiindcă așa se făceau, știm cu toții. Au spus foarte clar că așa s-au împărțit portofoliile", a declarat Marcel Ciolacu.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri