Exclusiv Maia Sandu: Moscova nu are cum să ajungă în Moldova. Ucraina e scutul nostru și avem prieteni puternici

Data actualizării: Data publicării:
maia sandu face declaratii
Maia Sandu, președinta Republicii Moldova. Foto: Profimedia

Maia Sandu a declarat miercuri, în emisiunea Jurnalul de Seară, la Digi24, că Rusia nu are cum să ajungă cu trupele sale în Republica Moldova pentru că Ucraina este ca un scut și va rezista în fața agresiunii ruse, precizând că țara sa are prieteni puternici pentru că a ales să fie de partea lumii libere. 

Întrebată cât de serioase sunt intențiile militare ale Moscovei în privința Republicii Moldova, Maia Sandu spune: „Moscova nu are cum să ajungă în Republica Moldova, în primul rând pentru că Ucraina este scutul nostru și Ucraina rezistă și va rezista și în al doilea rând pentru că Republica Moldova are prieteni puternici și pentru că R. Moldova a ales să fie de partea lumii libere.

Ce vrea să facă Moscova înțelegem cu toții. Moscova vrea să destabilizeze situația în Republica Moldova, să sperie cetățenii R. Moldova, mai ales că în acest an s-ar putea să avem un referendum, asta e propunerea mea și sper ca Parlamentul de la Chișinău s-o sprijine, un referendum cu privire la aderarea R. Moldovei la Uniunea Europeană. În acest context, cu cât facem mai mulți pași către Uniunea Europeană, cu atât mai îndârjită este Rusia să ne creeze piedici și să sperie cetățenii nostri. Noi am reușit în pofida amenințărilor, ale încercărilor de destabilizare, de a cumpăra alegători, am reușit să menținem situația stabilă și să mergem pe drumul nostru. Am făcut pași uriași în ultimii doi ani spre aderarea la UE.

Am văzut în alegerile locale de anul trecut că pe lângă banii pe care i-a învestit în tot felul de partide proruse, în aceste alegeri cu bani rusești s-a încercat cumpărarea de voturi. Instituțiile noastre au intervenit și nu s-a reușit, dar e un mod prin care Kremlinul încearcă să se implice în Republica Moldova”. 

„E foarte important ca Ucraina să câștige războiul”

Maia Sandu spune că toate țările care vor ca hotarele lor să fie respectate trebuie să susțină Ucraina.

„Situația în care avem război la hotar trebuie să fim vigilenți și suntem vigilenți, ne dorim să avem pace pe continent și să rămânem parte a lumii libere. Riscurile sunt mari pentru toți pentru că în momentul în care o țară, Rusia, îndrăznește să atace o altă țară independentă și suverană și dacă agresiunea nu e oprită și nu se transmite un mesaj foarte clar că nu poate fi acceptat, atunci riscăm să vedem acțiuni similare din partea altor țări în diferite regiuni ale lumii. Nu e doar despre încălcarea hotarelor recunoscute internațional, este despre sistemul la care toți am subscris.

De aceea e foarte important ca Ucraina să câștige războiul și e important ca toată lumea să înțeleagă și să susțină Ucraina. Toate țările care vor ca hotarele lor să fie respectate trebuie să susțină Ucraina. Exact asta le-aș spune, că dacă ținem la această lume și dacă vrem pace în lume, avem situații diferite dar dacă vrem să oprim un război care se poate extinde, atunci trebuie să continuăm să ajutăm Ucraina. Eu cred că ajutorul va veni, cred în reziliența ucrainenilor”, a declarat președinta Republicii Moldova. 

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri