Ludovic Orban: „Văd că inițiatorii moțiunii au fugit de la ședința BPR, după ce tot ei au convocat-o”

Data publicării:
ludovic orban digi24

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat marţi că iniţiatorii moţiunii de cenzură au "fugit" de la şedinţa Birourilor permanente reunite pe care tot ei au convocat-o şi a spus că rămâne de văzut dacă anunţul "pompos" privind numărul de voturi în sprijinul moţiunii de cenzură se va dovedi real.

"Mâine se dezbate şi se votează moţiunea de cenzură. Aşa au anunţat iniţiatorii moţiunii de cenzură. Văd că până una-alta au fugit de la BPR-uri, după ce tot ei le-au convocat. Să vedem dacă anunţul extrem de pompos pe care l-au făcut privitor la programarea moţiunii şi la numărul de voturi pe care îl au se va dovedi real. Dar noi trebuie să ne facem datoria şi să soluţionăm toate chestiunile care au un caracter de urgenţă. Din acest motiv am purtat discuţia, în urmă cu aproximativ două săptămâni, să facem astăzi practic o şedinţă în care să soluţionăm toate chestiunile extrem de necesare. Evident, punând în faţă şi riscul ca să nu mai putem emite ordonanţe de urgenţă în perioada următoare", a spus Orban în debutul şedinţei de guvern, potrivit Agerpres.

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban a fost citită, luni, în Parlament, Executivul fiind acuzat de încălcarea principiilor democratice, prin asumarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi. „Matematic avem 232 de voturi”, a anunțat Marcel Ciolacu, adică ar mai trebui un vot.

PSD și UDMR acuză Executivul, în textul moțiunii de cenzură intitulată „Guvernul Orban/PNL- privatizarea democrației românești”, de încălcarea principiilor democratice, prin asumarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi.

Textul moțiunii de cenzură inițiată de PSD și UDMR face apel la respectarea principiilor democratice și critică decizia Guvernului Orban de a-și asuma răspunderea pe proiectul de lege care prevede alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Editor: I. I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”